- Primarul orașului Empoli a descris situația ca fiind „mai gravă decât în 2019″.
- Peste 500 de pompieri intervin în regiune.
- Stăvilarele au fost deschise pentru a reduce presiunea asupra râului Arno.
Galeriile Uffizi și Domul din Florența au fost închise, iar șeful regiunii, Eugenio Giani, a îndemnat locuitorii să rămână în case. Serviciul de pompieri a publicat imagini cu mașini parțial scufundate în orașul Sesto Fiorentino, scrie Hindustan Times.
Primarul orașului Empoli a descris situația ca fiind „mai gravă decât în 2019″ și „unul dintre cele mai grele momente din istoria recentă”.
Peste 500 de pompieri lucrează în Toscana, a declarat ministrul de interne, cu mai mult de 300 de intervenții efectuate sau planificate.
Bernardo Gozzini, de la serviciul meteorologic toscan Consorzio Lamma, a declarat pentru Corriere della Sera că 60 de milimetri de ploaie au căzut în zona din jurul Sesto Fiorentino între orele 6:00 și prânz.
„În Florența, în luna martie, avem de obicei 70 de milimetri de precipitații totale”, a spus Gozzini. „În practică, este ca și cum în șase ore ar fi căzut o lună de ploaie”.
The post Ploile torențiale au paralizat Florența. Autoritățile au decis închiderea Catedralei și a Galeriilor Uffizi appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



