Economice

Portul Rotterdam a înregistrat anul trecut un nivel record al capturilor de cocaină

Poliţiştii au descoperit peste 70 de tone de cocaină în portul Rotterdam în 2021, cantitate cu circa 74% mai mare decât cea din anul precedent, fiind arestate 198 de persoane, scrie Agerpres.

Rotterdam este considerat unul dintre cele mai mari porturi de intrare europene pentru cocaină. Peste 2.100 de kilograme de cocaină au fost capturate în alte zone din Ţările de Jos.

Cea mai mare cantitate la o singură captură în portul Rotterdam – 4,18 tone de cocaină – a fost înregistrată în 30 decembrie anul trecut. Drogurile, a căror valoare a fost estimată la 300 de milioane de euro, au fost ascunse într-un container cu banane sosit din Ecuador cu destinaţia portul belgian Anvers. În acest dosar au fost arestaţi la 3 ianuarie şapte suspecţi – cinci belgieni şi doi britanici.

În majoritatea cazurilor, bande organizate din America de Sud ascund drogurile în containere printre alte mărfuri încărcate. Ulterior, drogurile sunt scoase din containere şi transportate de complici.

”Un lucru este cert: infractorii nu sunt nimic fără ajutorul unor salariaţi din port”, au declarat procurorii olandezi, care s-au pronunţat pentru adoptarea unor măsuri mai dure împotriva angajaţilor implicaţi în acest gen de trafic ilegal.

The post Portul Rotterdam a înregistrat anul trecut un nivel record al capturilor de cocaină appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *