Chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu a participat la o conferință de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne, în care a explicat de ce noul buletin de identitate propus de autorități prevede „genul” persoanei, nu „sexul” ca până acum.
Precizări MAI despre cartea de identitate electronică: Nu mai e loc pentru tricolor. Orice e posibil, inclusiv revenirea la „sex” în loc de „gen”
Radu Ursan
Chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu a participat la o conferință de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne, în care a explicat de ce noul buletin de identitate propus de autorități prevede „genul” persoanei, nu „sexul” ca până acum.
Actele de identitate au fost întocmite în conformitate cu dispoziţiile unei Hotărâri de Guvern.„Implementarea a urmărit îndeaproape dispoziţiile HG 295 din 2021, care stabileşte şi aprobă normele metodologice de aplicare a legislaţiei privind evidenţa populaţiei. În anexele acestei hotărâri veţii găsi forma şi conţinutul documentelor” , a spus acesta.
Întrebat dacă este posibilă revenirea la termenul sex, Cătălin-Aurel Giulescu a răspuns: „Orice opţiune este posibilă, vom analiza cu foarte mare atenţie şi vom trage nişte concluzii, este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie sex. Nu este niciun fel de problemă în acest sens. Regulamentul UE aminteşte în preambul la punctul 24 de sex, la punctul 27 de gen. Totodată, în partea dispozitivă o să vedeţi că utilizează expresia gen”.
Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a MAI a spus că anexa HG precizează expres că există doar două forme de gen: feminin şi masculin.
Cât despre eliminarea steagului României de pe cartea de identitate electronică, Ministerul oferă o explicaţie privită de mulţi cu scepticism: nu mai era loc şi pentru tricolor.
„Suntem obligaţi să introducem steagul Uniunii Europene în interiorul căruia se află indicativul României, format din două caractere, RO. Standardul ne obligă să structurăm formatul documentului. Documentul are un format mic, iar caracterele a trebuit să le reducem. Tehnic este aproape imposibil să introducem steagul României cu actualele tehnologii” , a explicat Cătălin-Aurel Giulescu.
Poartă simbolurile naționale aproape de suflet. La propriu! Cumpără un tricou cu stema României și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Claudiu Târziu, co-președinte AUR, a criticat astăzi Guvernul, afirmând că originea „genului” din buletine își are originea în Anexa nr. 5 din Hotărârea nr. 295/2021, care aprobă „Normele metodologice de aplicare unitară” a dispozițiilor OUG nr. 97/2005.
Astfel, afirmă co-liderul AUR, statul român se pregătește birocratic „se pregătește birocratic pentru situațiile în care copiii își vor schimba sexul”.
„Este de neconceput! Oribil! Să revin. Ce caută, domnilor Cîțu și Bode, noțiunea de GEN – în locul celei corecte de SEX – în conținutul cărții electronice de identitate? Într-atît vă curge sînge progresist în vene, încît ați supus ideologizării forțate pînă și acest act de identitate?
Odată ce vom ajunge la putere – și, fiți fără grijă, o vom face! – vom corecta toate aceste abuzuri și elucubrații pe care le primiți în plic și prin care ați contaminat spațiul public!”, a tunat liderul AUR.
Reamintim că subiectul schimbărilor de pe noile buletine a fost adus în atenția opiniei publice de R3media. Pe lângă AUR, subiectul a fost comentat și de profesorul Adrian Papahagi.
Prin înscrierea cuvântului ,,gen” în loc de ,,sex”, Premierul Cîțu a dovedit că dorește impunerea cu forța a ideilor LGBTQI la nivel de lege.
Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.