Prețul mediu zilnic al pieței spot a ajuns la nivelul de 1.497 lei/MWh, cel mai mare din istorie, în condițiile în care precedentul maxim istoric a fost atins chiar luna trecută – energia cu livrare în data de 23 noiembrie s-a tranzacționat în piața pentru ziua următoare de la București cu 1.399 lei/MWh.
În patru intervale orare de livrare ale zilei de mâine energia a fost tranzacționată azi la peste 2.000 de lei/MWh. Cea mai mare valoare este pentru intervalul orar 18.00, când prețul a fost de 1.905 lei/MWh, potrivit datelor de pe platforma OPCOM.
Cea mai mare valoare este pentru intervalul orar 18.00, când prețul a fost de 2.103 lei/MWh, potrivit datelor de pe platforma OPCOM.
Aceste ultim preț este, la rândul lui cel mai mare preț orar înregistrat vreodată în piața spot de la București.
De data aceasta, prețul spot de la noi, chiar dacă este la acest nivel astronomic, este mai mic decât cel din Ungaria, singura piață cu acces la rețeaua din vestul Uniunii Europene cu care România are conexiune fizică. Este mai mare însă decât cel din Bulgaria, țară care a intrat recent în mecanismul de cuplare a prețurilor spot. Din acest motiv, în toate intervalele orare ale zilei de 16 decembrie în România intră energie electrică din rețeaua bulgară. Și în 19 intervale iese în rețeaua ungară.
Chiar dacă România înregistrează un maxim istoric al pieței spot de energie electrică, de 302 euro/MWh, piața noastră este una dintre cele mai ieftine de pe continent, în condițiile în care pe multe piețe s-a ajuns la niveluri de peste 350-360 de euro/MWh, așa cum a fost cazul Franței sau Elveției. La capătul opus rămâne Polonia, ca de obicei în ultimele luni care, pe lângă faptul că are de departe cel mai mic preț, este la sub jumătatea celor din piețele occidentale.
Puteți vedea prețurile spot ale zilei de 16 decembrie în infograficul de mai jos:

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.
The post Prețul spot al energiei electrice a atins un nou maxim istoric în România, peste 300 de euro/MWh. Este însă printre cele mai mici din Europa appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
