
- Primul convoi cu tehnică militară franceză va ajunge duminică seara în România.
- Acesta va intra în ţara şi se va deplasa către baza de la Cincu.
- Un al doilea convoi constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc urmează să intre în România în luna noiembrie.
Primul convoi cu tehnică militară franceză va ajunge duminică seara în România. Acesta va intra în ţara şi se va deplasa către baza de la Cincu.
Potrivit MApN, primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu, va intra duminică, în România. Convoiul va ajunge în jurul orei 21.00, la punctul de trecere a frontierei Nădlac din judeţul Arad.
Un al doilea convoi constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc urmează să intre în România în luna noiembrie. Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit în luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră.
„La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional, integrând, pe bază rotaţională, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos”, anunţă MApN.
BGFP contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa, şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre, precizeză MApN.
The post Primul convoi cu tehnică militară franceză ajunge duminică în România. Acesta se va deplasa către baza de la Cincu appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


