Flux-stiri

PSD nu acceptă o majorare a pensiilor cu 7%. Social-democrații propun un procent mai mare

Românii ar putea fi puși să aleagă între pensie și salariul de la stat. Proiect la Ministerul MunciiRomânii ar putea fi puși să aleagă între pensie și salariul de la stat. Proiect la Ministerul Muncii

  • PSD nu va accepta o majorare a pensiilor cu 7%, în contextul negocierilor cu PNL
  • Procentul pe care îl susţine partidul este de 11%, așa cum a declarat la RFI deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii

Astăzi trebuie să ne vină cifrele finale de la Ministerul Finanţelor pe execuţie şi sperăm că astăzi se va ajunge la o formă finală. Noi ne susţinem punctul de vedere, motivat de evoluţia preţurilor din România şi vorbim aici de coşul de consum de bază al pensionarilor, care nu include doar inflaţia generală, ci din contră, include cele trei elemente principale şi aici vorbesc de alimente, unde avem scumpiri în proporţie de 15%-20%-25%, de preţurile la utilităţi, dar şi de preţurile la medicamente. Cu o inflaţie ajunsă deja în octombrie 2020-octombrie 2021 la 7,9% şi cu o proiecţie de creştere în continuare şi din toate aceste calcule am ajuns la o majorare de 11%. Noi 7% nu vom accepta sub nici o formă. Să nu creadă cineva că cu aceşti 11%, pensionarii, în speţă părinţii şi bunicii noştri se vor îmbogăţi. Nicidecum. Încercăm să le creem un scut cât de cât în faţa acestei avalanşe de preţuri”, a spus deputatul.

Creşterea pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii este unul dintre subiectele asupra cărora PSD şi PNL încă nu s-au înţeles, în negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare.

Întrebat dacă majorarea nu ar afecta deficitul bugetar, Budăi a invocat prudenţa. „Dacă nu am fi fost prudenţi, am fi propus un procent mult mai mare. Vă aduc aminte că avem două legi în vigoare, care nu au fost puse în practică de către colegii aflaţi la guvernare până acum, cele două Guverne PNL, PNL-USR şi suntem în urmă cu acele majorări şi dacă ne-am fi dus pe o chestiune de iresponsabilitate, am fi propus din prima revenirea la acele legi, cu exact acel calendar de acolo”.

The post PSD nu acceptă o majorare a pensiilor cu 7%. Social-democrații propun un procent mai mare appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *