Flux-stiri

Reacţia PSD după anunţul premierului Ciucă privind compensarea de 50 de bani la carburant: „Credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună”

PSDPSD

  • Nicolae Ciucă a anunţat că s-a decis o compensare în sumă fixă de 50 de bani ce se va aplica direct la pompă.
  • Social-democraţii arată că în multe alte ţări europene soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni.
  • Aceștia spun că apoi, preţurile au revenit şi au ajuns chiar la niveluri mai mari.

Reacţia PSD după anunţul premierului Ciucă privind compensarea de 50 de bani la carburant: Credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună şi ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de aşteptările românilor. Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună, transmit social-democraţii, după anunţul premierului privind preţurile la carburanţi.

PSD a prezentat în ultimele zile mai multe soluţii privind reduceri importante ale preţului carburanţilor. Astăzi, premierul Ciucă a decis varianta unei compensări comune, la care să participe atât statul, cât şi operatorii privaţi, astfel încât preţul carburanţilor să scadă cu 50 de bani. Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună şi ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de aşteptările românilor”, transmite PSD într-un comunicat de presă.

Social-democraţii arată că în multe alte ţări europene soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni, după care preţurile au revenit şi au ajuns chiar la niveluri mai mari.

De aceea, dacă operatorii din piaţă vor creşte din nou preţurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni în Coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial”, se precizerază în finalul comunicatului.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, după şedinţa de Guvern, referitor la creşterea preţurilor la carburanţi, că s-a decis o compensare în sumă fixă de 50 de bani ce se va aplica direct la pompă.

The post Reacţia PSD după anunţul premierului Ciucă privind compensarea de 50 de bani la carburant: „Credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *