stiinta

Regula celor trei minute. O metodă ştiinţifică de a realiza cele mai detestate activităţi

Psihologii spun că secretul pentru a nu mai tergiversa sarcinile care nu vă plac este să le faceţi timp de câteva minute. Regula de trei minute este o strategie pentru a depăşi amânarea.

Dacă aveţi o sarcină pe care riscaţi să o amânaţi, încercaţi să o faceţi timp de doar trei minute. Chiar dacă nu va fi terminată, nu acesta este scopul. Primele trei minute vă vor scoate din mentalitatea de evitare, potrivit psihologului dr. Jennifer Wild. „Trei minute devin rapid şase minute, sau nouă, şi, în mare parte, înainte de a vă da seama, sarcina este gata”, spune ea.

Și nu este vorba doar de treburi, regula celor trei minute funcţionează pentru regimurile de fitness, fobii şi chiar anxietate socială, potrivit The Guardian.

Amânarea este ea însăşi o sursă semnificativă de stres

Dacă veţi continua să aveţi „experienţa succesului” adusă de regula celor trei minute, sarcinile descurajante vor părea în curând mai uşor de realizat.

În trecut, oamenii vorbeau despre ceva asemănător, dar se numea regula celor cinci minute. În cadrul unor teste, s-a demonstrat că trei minute sunt optime – 98% dintre participanţi au sfârşit prin a persevera.

Regula celor 3 minute este, de asemenea, o carte despre o strategie pentru a prezenta eficient idei oamenilor cu o atenţie redusă.

Articolul Regula celor trei minute. O metodă ştiinţifică de a realiza cele mai detestate activităţi apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *