stiinta

Riscul de avort spontan este mai mare vara, sugerează un studiu

Riscul de avort spontan poate fi mai mare în lunile de vară, a sugerat un studiu care a avut loc între anii 2013 și 2020, în SUA. Riscul de avort înainte de opt săptămâni de sarcină a fost observat a fi cu 44% mai mare la sfârșitul lunii august, în comparație cu sfârșitul lunii februarie.

Studiul, publicat în jurnalul Epidemiology, a folosit date din Pregnancy Study Online (PRESTO), un studiu realizat pe internet adresat femeilor care încearcă să aibă copii fără un tratament de fertilitate. Participantele aveau vârste cuprinse între 21 și 45 de ani și erau recrutate prin intermediul reclamelor afișate pe rețelele sociale.

Între iunie 2013 și august 2020, 12.197 de persoane s-au înscris și au completat primul chestionar al studiului. Acestora li s-au trimis apoi chestionare de urmărire despre starea lor de sarcină la fiecare două luni, timp de până la 12 luni.

În acest interval de timp, 6.104 de femei au raportat că sunt însărcinate. Dintre acestea, 1.188 (19,5%) au raportat apoi un avort spontan, a cărui durată medie de sarcină a fost de șase săptămâni, scrie IFL Science.

Riscul de avort spontan este mai mare în lunile de vară

Un vârf al avorturilor spontane a fost observat în lunile iunie, iulie și august. Atunci când aceste date au fost ajustate pentru a lua în considerare momentul în care participantele au început să încerce să aibă copii, riscul de avort spontan înainte de opt săptămâni de sarcină a atins vârful la mijlocul lunii august.

Această tendință nu a fost observată în sarcinile trecute de ultimele opt săptămâni, deși riscul la orice vârstă gestațională tot a fost cu aproximativ 31% mai mare la sfârșitul lunii august față de sfârșitul lunii februarie.

„De fiecare dată când observăm variații sezoniere într-un rezultat, acest lucru poate oferi indicii despre cauzele acelui rezultat”, a spus autorul principal al studiului, dr. Amelia Wesselink.

Limitări ale studiului

„Am descoperit că riscul de avort spontan, în special cel „precoce”, înainte de opt săptămâni de sarcină, a fost cel mai mare în timpul verii. Acum trebuie să analizăm mai mult acest lucru pentru a înțelege ce tipuri de expuneri sunt mai răspândite în timpul verii și care dintre aceste expuneri ar putea explica creșterea riscului în această perioadă”, spune ea.

Autorii admit mai multe limitări ale studiului, dintre care una a fost faptul că nu au știut dacă sarcinile au avut cromozomi tipici (o mare parte a avorturilor spontane sunt cauzate de depistarea a prea mulți sau prea puțini cromozomi). Deoarece nu au fost prelevate probe zilnice de urină pentru a testa sarcina, probabil că unele avorturi spontane timpurii nu au fost înregistrate.

De vină ar putea fi căldura

Vârful sezonier al riscului a părut mai puternic pentru oamenii care locuiesc în sudul sau mijlocul vestului Statelor Unite, iar autorii studiului notează că aici, „verile tind să fie foarte calde” și că acest lucru sugerează că „căldura poate avea un rol”.

„Știm că temperatura crescută a mediului este asociată cu un risc mai mare pentru alte rezultate ale sarcinii, cum ar fi nașterea prematură, greutatea mică la naștere și nașterea unui copil decedat”, a spus dr. Wesselink.

„Sfaturile medicale și mesajele de sănătate publică, inclusiv planurile de acțiune privind căldura și politicile de adaptare la climă, trebuie să ia în considerare efectele potențiale ale căldurii asupra sănătății gravidelor”, a concluzionat cercetătoarea.

Vă recomandăm să citiți și:

O nouă tehnologie oferă posibilități inovatoare pentru tratamentul pacienților cu HIV

Stresul accelerează îmbătrânirea sistemului imunitar. Cum am putea combate efectele dramatice?

Genele ar putea fi „vinovate“ de poftele noastre. Cum determină ele ce alimente consumăm?

Fumatul de canabis te face mai prietenos și mai puțin lacom, spune un cercetător

Articolul Riscul de avort spontan este mai mare vara, sugerează un studiu apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *