”România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii (BII)”, a declarat Cărbunaru, într-o conferință de presă.
Acest anunț a venit imediat după cel legat de închiderea spațiului aerian al României pentru avioanele companiilor ruse.
Banca Internațională de Investiții (BII) a fost fondată în 1970 de mai multe state din blocul comunist printre care și Republica Socialistă România. Inițial sediul instituției s-a aflat la Moscova pentru ca în ianuarie 2019 să fie anunțată mutarea acestuia la Budapesta. Conform ministrului ungar de Finanțe, Mihaly Varga, acesta decizie a fost luată încă din 2018.
În data de 19 februarie 2021 banca s-a mutat în noul sediu din clădirea istorică Lanchid Palota aflată în centrul Budapestei.
Decizia Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) de a-şi muta sediul central la Budapesta a consolidat poziţia financiară a Ungariei pe pieţele internaţionale, a declarat atunci ministrul ungar al Finanţelor, Mihaly Varga
Imaginea Ungariei în străinătate a fost îmbunătăţită de mutarea sediului central al IIB de la Moscova la Budapesta, a mai spus la acel evenimen Mihaly Varga, subliniind că IIB este singură din cele cinci mari bănci de investiţii din Europa care îşi are sediul într-o ţară din Europa Centrală.
În prezent, acționarii băncii sunt Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Slovacia și Vietnam. Rusia deține 47,46% din acțiunile băncii, Ungaria fiind al doilea acționar cu 17,27%. România este al șaselea acționar, pachetul pe care-l deține fiind de 6,14%.
Potrivit site-ului băncii, printre clienții săi România s-au numărat Iulius Group, care în iulie 2017 a luat un credit sindicalizat la care a participat și BII de 20 de milioane de euro, Avicola Buzău, care a împrumutat 4,3 milioane de euro în iulie 2016 pe un termen de cinci ani, și Agricover Credit IFN, care a luat în 2015 un credit de 10 milioane de euro pe o perioadă de șapte ani.
Cehia a anunțat la rândul sau vineri că începe procedurile de ieșire din acționariatul băncii, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
