Iată ce a scris Rompetrol Rafinare în comunicatul cu rezultatele financiare pe 2022 transmis Bursei de Valori București
“Compania Rompetrol Downstream, subsidiară a Rompetrol Rafinare, s-a conformat voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea prețurilor carburanților în anul 2022. Impactul compensării prețurilor la carburanți cu 25 bani pe litru (diferența până la 50 bani pe litru fiind susținută de stat), este de 35 de milioane de dolari, sumă care a fost suportată de companie pentru a susține măsura luată de autorități.”
Vânzările de carburanți (retail și en-gros) ale companiei s-au ridicat la 1,97 de milioane de tone, în scădere cu 6,8% față de anul 2021, în timp ce cantitățile vândute în retail au înregistrat o creștere de 6,4%. Segmentul de distribuție a înregistrat vânzări totale de carburanți (inclusiv GPL), la 2,3 milioane de tone.
Petrom, liderul pieței, care operează în România lanțurile de benzinării Petrom și OMV a anunțat că măsura de a reduce benevol prețurile la carburanți a avut un impact asupra bugetului companiei de 470 de milioane de lei, circa 100 de milioane de dolari. Compania a vândut, în total 5,5 milioane de tone de carburanți, din care 3 milioane de tone prin stații.
Cifrele de vânzări sunt pentru toate piețele pe care cele două companii operează.
Celelalte companii nu au anunțat care a fost impactul contribuției.
Amintim că, în a doua jumătate a anului trecut a fost în vigoare un mecanism de reducere a prețurilor la carburanți, cu 50 de bani pe litru, jumătate suportată de stat, jumătate de companiile petroliere, pe fondul prețurilor mari din vara trecută. Deși retailerii de carburanți nu au fost obligați să aplice reducerea (a fost benevolă), toate marile lanțuri s-au conformat, iar prețurile au fost reduse cu 50 de bani pe litru. Mecanismul nu a mai fost prelungit după data de 1 ianuarie 2023, pentru că prețurile au scăzut.
Citește și:
Rafinăria Petromidia, cea mai mare din țară, a făcut 90 de milioane de dolari profit în 2022. Plătește însă taxă de solidaritate de 124 de milioane de dolari
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
