stiinta

Roverul Perseverance a găsit gunoi pe Marte, care provine chiar de la NASA

În timp ce se rostogolea prin frumosul Crater Jezero, roverul Perseverance de la NASA a observat ceva interesant, ascuns într-un mic bolovan.

La o inspecție mai atentă, echipa roverului marțian a putut confirma că nu a fost, de fapt, un semn de viață extraterestră ci doar o bucată obișnuită de gunoi uman, despre care NASA crede că provine, ei bine, de la NASA.

„Echipa mea a observat ceva neașteptat”, a scris echipa lui Perseverance pe una dintre rețelele de socializare. „Este o bucată dintr-un scut termic despre care cercetătorii cred că ar fi provenit din timpul amartizării, propulsorul cu reacție care m-a coborât în ziua amartizării în 2021”, au adăugat oamenii de știință, indică Futurism.

Gunoi spațial uman pe Marte

Resturile spațiale – care s-au dovedit a fi o amenințare pentru astronauți, Pământ și, din ce în ce mai mult, pentru celelalte corpuri cerești din Sistemul Solar – sunt o provocare tot mai mare cu care industriile din afara planetei au trebuit să se confrunte în anii recenți.

Astfel, să dai peste un pic de gunoi pe Planeta Roșie nu este neapărat o surpriză, deși locul în care a fost descoperit gunoiul a aruncat echipa lui Perseverance într-o dilemă.

Care a fost explicația NASA?

„Etapa de coborâre s-a realizat la aproximativ 2 kilometri distanță. A aterizat această bucată aici după aceea sau a fost adusă aici de vântul marțian?”, s-au întrebat cercetătorii din cadrul echipei lui Percy.

Deocamdată, nu există un plan de reducere, reutilizare și reciclare pe Planeta Roșie. Cu excepția cazului în care va fi luat din nou de vântul de pe Marte, acest gunoi cauzat de misiunea NASA va rămâne probabil în același loc pentru o bună perioadă de timp.

Vă mai recomandăm și:

Telescopul NASA ar putea descifra enigma materiei întunecate și a modului în care cresc galaxiile

Roverul Curiosity a descoperit „țepi” bizari pe planeta Marte. Cum arată și ce sunt de fapt?

Perseverance și Ingenuity, văzuți tocmai de pe orbită. Imaginile publicate de NASA

Un potențial semnal extraterestru vine din direcția unei planete asemănătoare Pământului, spun cercetătorii chinezi

Articolul Roverul Perseverance a găsit gunoi pe Marte, care provine chiar de la NASA apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *