Economice

Rusia avertizează Occidentul cu privire la o posibilă destabilizare a Bosniei, de care ar fi responsabil

Schmidt, care este susţinut de puterile occidentale, dar nu este recunoscut de Moscova, a ordonat marţi suspendarea unei legi privind proprietăţile publice adoptate în februarie de entitatea sârbă din Bosnia, Republika Srpska, prin care bunurile de stat de pe teritoriul acesteia – clădiri, terenuri, infrastructuri – devin proprietatea sa şi care riscă să slăbească puterea centrală.

Bosnia-Herţegovina este divizată de la războiul din 1992 -1995, soldat cu 100.000 de morţi, în două entităţi unite printr-un guvern central, Republika Srpska şi o federaţie croato-musulmană.

Decizia diplomatului german a fost calificată drept „ilegitimă” de Ambasada Rusă la Sarajevo, care a cerut într-un comunicat „anularea” ei de comitetul director al Consiliului pentru implementarea păcii în Bosnia (PIC).

„Dacă unii membri ai comitetului director al PIC vor continua să cedeze în faţa comportamentului arbitrar al lui Christian Schmidt (…), întreaga responsabilitate a unei posibile destabilizări a Bosniei-Herţegovina va reveni reprezentanţilor comunităţii internaţionale”, a avertizat ambasada.

Din comitetul director fac parte Rusia, Franţa, Italia, Japonia, Canada, Germania, SUA, Marea Britanie, UE şi Organizaţia cooperării islamice, reprezentată de Turcia.

Rusia nu recunoaşte legitimitatea diplomatului german numit în 2021 de PIC pe motiv că această desemnare nu a fost aprobată de Consiliul de securitate al ONU.

Milorad Dodik, liderul politic al sârbilor bosniaci, s-a angajat în eforturi de a separa partea sârbă a ţării de Bosnia-Herţegovina, urmărind inclusiv să creeze forţe militare şi de poliţie şi un sistem fiscal separate de instituţiile administrate în comun printr-o politică rezultată din Acordul de la Dayton din 1995 care a pus capăt războiului de trei ani din Bosnia.

Luni, Marea Britanie l-a sancţionat atât pe Dodik, cât şi pe Zeljka Cvijanovic, preşedinta Republicii SrpskaZeljka Cvijanovic, acuzându-i de ‘destabilizarea’ acestei ţări, sub influenţa Moscovei. Milorad Dodik, fost aliat al occidentalilor devenit un îndârjit prorus, a fost supus deja la începutul lui ianuarie unor noi sancţiuni americane.

Reacţia de miercuri a Moscovei ilustrează tensiunile din această regiune fragilă, în care Rusia încearcă să-şi crească influenţa. Temerile privind noi escaladări în Balcani au sporit după invadarea Ucrainei de forţele ruse, în februarie.

Sursa foto: Flickr

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *