Economice

Statele membre UE, de acord cu crearea unui încărcător unic pentru toate dispozitivele electronice mobile

Bruxellesul încearcă din 2009 să impulsioneze această măsură şi un acord voluntar cu principalii producători de dispozitive electronice mobile a permis atunci reducerea de la 30 la 3 a numărului încărcătoarelor existente pe piaţă, respectiv USB 2.0 Micro B, USB-C şi Lightning, cel din urmă fiind exclusiv al Apple. Acest acord a expirat însă în 2014 şi nu s-a reuşit de atunci atingerea obiectivului de introducere a unui încărcător unic universal.

Pe lângă avantajele practice pentru consumatori, Comisia Europeană susţine această măsură şi pentru ca dispozitivele electronice să poată fi comercializate cu sau fără încărcător, ceea ce va reduce costurile şi deşeurile electronice asociate fabricării, transportului sau eliminării încărcătoarelor scoase din uz.

Statele membre au menţinut în documentul lor de poziţie pentru negocierea finală esenţialul propunerii Comisiei, la care au adăugat două anexe, una prin care cer ca aparatele să dispună obligatoriu de o pictogramă care să arate dacă sunt vândute cu sau fără încărcător, iar cealaltă face referire la precizarea pe produs a anumitor date tehnice.

Textul aprobat de Consiliul UE urmează să fie negociat cu Parlamentul European şi cu Comisia Europeană, iar după ce se va ajunge la un acord definitiv implementarea măsurii se va face cu o perioadă de tranziţie de doi ani. Parlamentul European încă nu şi-a stabilit mandatul de negociere.

The post Statele membre UE, de acord cu crearea unui încărcător unic pentru toate dispozitivele electronice mobile appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *