Flux-stiri

STUDIU. Câte minute durează să te îndrăgostești la prima vedere și care sunt factorii determinanți?

  • Potrivit unui nou studiu, timpul necesar pentru ca două persoane să se îndrăgostească la prima vedere este de exact două minute.
  • Se dovedește că în doar două minute la o primă întâlnire, cuplurile perfect potrivite se sincronizează la nivel biologic și subconștient.
  • Într-un asemenea moment, cei loviți de fulgerul iubirii spun: „Doamne, ce mișto e, o, da, acesta este omul meu!”

Potrivit unui nou studiu, timpul necesar pentru ca două persoane să se îndrăgostească la prima vedere este de exact două minute.

Cercetătorii de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au studiat modul în care transpirația și mișcările fizice se schimbă atunci când bărbații și femeile se văd în întâlniri rapide, scrie Daily Mail.

Conform rezultatelor, cuplurile care sunt interesate romantic unul de celălalt au niveluri similare de transpirație a pielii, un indicator al sincronizării biologice. Și acest proces durează până la două minute. Studiul, care a inclus 32 de studenți heterosexuali, printre care16 bărbați și 16 femei interesați de o relație romantică, a mai arătat că, în majoritatea cazurilor, femeile sunt mai atrase de bărbați decât invers.

Studiul, publicat în jurnalul Scientific Reports, mai precizează că în timpul întâlnirii, cuplurile intrigate își sincronizează chiar și gesturile și mișcările fizice – zâmbete, încuviințări, mișcări ale brațelor și picioarelor.

„Conectarea cu un partener depinde de cât de bine ne putem sincroniza corpurile. Studiul a arătat că în două minute de la întâlnire, sincronicitatea fiziologică prezice interesul romantic”, a spus autorul principal, dr. Shir Atzil de la Departamentul de Psihologie al universității. Însăși procesele din spatele alegerii unui partener au fost mult timp subiect de interes științific.

Teoriile evolutive clasice pentru acest tip de alegere a partenerului subliniază „caracteristicile statice” imediate, cum ar fi forma feței, culoarea părului și indicatorii de fertilitate, cum ar fi șoldurile late. Totuși, teoriile nu explică modul în care se dezvoltă atracția inițială în timpul interacțiunii și nici nu țin cont de adaptările fiziologice sau comportamentale reciproce care apar atunci când două persoane se simt atrase”, notează autorii studiului.

The post STUDIU. Câte minute durează să te îndrăgostești la prima vedere și care sunt factorii determinanți? appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 28 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *