Preşedintele Joe Biden a creat o mică polemică în aprilie prin refuzul de a urca plafonul – aflat la un nivel istoric scăzut – de 15.000 de refugiaţi decis de predecesorul său, Donald Trump.
Confruntat cu criticile taberei sale democrate, Biden a majorat acest plafon la 62.500 de persoane care se pot instala cu statut de refugiat în SUA în 2021.
Prin anunţul de luni, el îşi respectă promisiunea de a dubla această cifră pentru anul fiscal 2022, care începe la 1 octombrie, primul an fiscal complet al mandatului său de preşedinte.
Acest program îi vizează doar pe refugiaţii selectaţi după mai mulţi de verificare a dosarelor lor de către agenţiile americane de securitate şi informaţii în taberele ONU din lume pentru a fi relocaţi în SUA. Este vorba în general despre persoanele cele mai vulnerabile, precum vârstnicii, văduvele şi cei cu dizabilităţi.
Joe Biden a declarat în februarie că programul va proteja şi membrii comunităţii LGBT.
Anunţul Departamentului de Stat intervine în contextul în care Statele Unite au evacuat mai multe mii de civili afgani în cadrul retragerii militare din Afganistan încheiate la 30 august.
‘Un program de admisie solid este esenţial pentru interesele americane în materie de politică externă şi obiectivele sale de securitate naţională şi reflectă valorile fundamentale americane’, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.
Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, numărul de refugiaţi, persoane strămutate în interiorul ţării lor şi de solicitanţi de azil a atins un record de 82,4 milioane în 2020.
The post SUA anunţă că în 2022 vor primi 125.000 de refugiaţi appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
