Comandanţi militari din Statele Unite şi Israel vor discuta despre organizarea unor exerciţii militare comune pentru pregătirea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în scenariul de ultim resort al eşecului negocierilor privind relansarea Acordului atomic internaţional.
Negocierile dintre Iran şi marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear iranian vor fi reluate joi, la Viena. În paralel, ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, s-a deplasat la Washington, pentru o întâlnire cu oficiali din domeniul militar. Israelul şi Statele Unite pregătesc exerciţii militare comune care să simuleze un atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene.
„Suntem într-o situaţie delicată, întrucât programul nuclear iranian avansează spre un punct dincolo de care nu va mai avea o logică de tip convenţional”, a afirmat un oficial din cadrul Administraţiei SUA, citat de agenţia Reuters. În octombrie, comandanţii militari americani au prezentat Casei Albe opţiuni pentru oprirea programului nuclear iranian.
„Iranul este o ameninţare pentru pacea mondială şi încearcă să devină ameninţare existenţială pentru Israel. În cursul întrevederilor, vom discuta despre posibile direcţii pentru a ne asigura că vom opri încercările Iranului de a deveni putere nucleară şi de a-şi extinde activităţile în regiune”, a afirmat Benjamin Gantz înaintea vizitei în Statele Unite, potrivit cotidianului The Times of Israel.
Care este soarta instalaţiilor nucleare iraniene
Armata israeliană a anunţat miercuri că în primăvară va organiza un amplu exerciţiu militar în Marea Mediterană, în cursul căruia va fi simulat un atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Premierul Israelului, Naftali Bennett, a cerut Administraţiei SUA să oprească negocierile multilaterale cu Iranul pe tema relansării Acordului nuclear din 2015, denunţând „şantajul” practicat de Teheran. Naftali Bennett l-a sunat, săptămâna trecută pe Antony Blinken, secretarul de Stat american. „Iranul este angajat în şantaj nuclear ca practică de negociere. Acest lucru trebuie să conducă la suspendarea imediată a negocierilor de la Viena şi la acţiuni dure de retorsiune din partea marilor puteri”, i-a transmis Naftali Bennett secretarului de Stat american, conform site-ului Axios.com.
Iranul a condiţionat, cu ocazia reluării negocierilor cu marile puteri, revenirea la respectarea în totalitate a Acordului nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de Statele Unite. „Statele Unite nu înţeleg încă în totalitate faptul că nu va exista nicio revenire la Acordul nuclear fără anularea efectivă a tuturor sancţiunilor impuse naţiunii iraniene după retragerea SUA din Tratat”, a declarat Hossein Amirabdollahian, ministrul de Externe al Iranului.
Însă Guvernul Israelului cere comunităţii internaţionale să nu accepte relaxarea măsurilor de sancţionare a Iranului. „Un Iran dotat cu arme nucleare va atrage întregul Orient Mijlociu într-o cursă a înarmării atomice. Ne vom găsi într-un nou Război Rece, dar, de data aceasta, bomba va fi în mâinile unor fanatici religioşi implicaţi în activităţi teroriste. Comunitatea internaţională trebuie să prevină acest lucru prin sancţiuni mai dure, printr-o monitorizare mai atentă şi prin purtarea tuturor negocierilor de pe o poziţie de forţă”, a declarat ministrul israelian de Externe, Yair Lapid.
Administraţia de la Teheran a anunţat că este determinată să ajungă la o înţelegere pentru relansarea Acordului nuclear din 2015, dar Statele Unite au avertizat că actualele oportunităţi diplomatice nu vor exista la infinit.
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran s-au amplificat după ce fosta Administraţie Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni împotriva Teheranului, suspectat că vrea să se doteze cu arme atomice.
Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul. Preşedintele Joseph Biden a transmis că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.
Articolul SUA și Israel fac exerciții pentru scenariul distrugerii instalaţiilor nucleare iraniene apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
