Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, îngrijorările cu privire la pericolul reprezentat de Moscova au crescut în rândul ţărilor europene. În Croația, stagiul militar obligatoriu a fost suspendat în 2008, atunci când ţara a trecut la un sistem bazat pe voluntariat. „Am majorat salariile soldaţilor, subofiţerilor şi ofiţerilor”, a declarat joi ministrul pentru postul croat de […]
Etichetă: obligatoriu
Militarii europeni continuă să demisioneze, exact când NATO are nevoie de ei. Situaţia e prezentă şi în România / Statele occidentale discută despre stagiu militar obligatoriu
Nu mai este vorba atât de recrutarea de noi soldaţi, cât de convingerea trupelor existente să nu demisioneze, scrie Politico. Aliaţii occidentali se gândesc la serviciu militar obligatoriu sau stagii militare voluntare, pe măsură ce ameninţarea din partea Rusiei creşte. Şi România a înregistrat în ultimii ani un număr mare de demisii. Ministrul francez al […]
Recorduri pentru fondurile de pensii la care cotizează obligatoriu aproape 8 milioane de români. Plăți fără precedent
Mai precis, fondurile private au fost alimentare cu aproximativ 11 miliarde de lei pe parcursul anului trecut, în condițiile în care contribuția medie per participant a ajuns la 237 de lei în luna decembrie 2022, cu 16% mai mult decât în perioada similară a lui 2021, acesta fiind și un record istoric. Pe lângă creșterea […]
Cum îți crești pensia cu o mișcare simplă. Fondul privat la care cotizezi obligatoriu, cu 3,75% din salariu, poate fi mai slab decât altele
Sistemul de pensii administrate privat a ajuns deja la jumătatea unui ciclu complet, motiv pentru care performanțele obținute de fiecare administrator în parte s-au distanțat. Altfel spus, nu toți administratorii au reușit să scoată din cotizațiile participanților același profit, iar diferențele între ei, chiar dacă pot părea în unele cazuri mici, ajung să conteze după […]
EXCLUSIV BRD Pensii, cu 500.000 de participanți care contribuie obligatoriu la Pilonul II, vrea să plece din România. Ce se va întâmpla cu banii participanților?
Performanța BRD Pensii în ceea ce privește randamentele obținute din plasamente este de departe cea mai slabă din sistem. Concret, dacă media Valorii Unitare a Activului Net (VUAN), indicator care relevă performanța „curată” a fondului adică plusul venit din investirea contribuțiilor, era de aproximativ 27,3 puncte(la 13 decembrie), fondul BRD indica un VUAN de doar […]
RCA obligatoriu pentru trotinete! Când intră în vigoare legea și ce alte schimbări cu impact major pentru șoferi și nu numai aduc noile reguli
Toți utilizatorii de trotinete electrice vor fi obligați să dețină RCA, cel mai probabil de anul viitor. În cazul în care trotineta este închiriată, responsabilitatea încheierii asigurării va fi a firmei care oferă serviciul. Este una dintre prevederile noii Directive MTPL (engl. Motor Third Party Liability), adică a RCA. Despre majoritatea schimbărilor, Economica a relatat […]
Volodimir Zelenski: „Un embargo petrolier împotriva Rusiei este obligatoriu”
Președintele ucrainean a anunțat că lucrează în prezent la o modalitate legală de aducere a ocupanților în fața justiției, care să fie cât mai eficientă și cât mai rapidă. Volodimir Zelenski a anunțat că UE a început să discute despre cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și că, în acest sens, un embargo […]
Adrian Streinu-Cercel: Pandemia nu s-a terminat, masca ar trebui să fie un accesoriu obligatoriu pentru 6 – 9 luni
„Trebuie să luăm aceste lucruri cu măsură şi să nu considerăm că pandemia s-a terminat. Nu s-a terminat. Ea îşi vede în continuare de treabă şi ca atare, după părerea mea, masca ar trebui să fie un accesoriu obligatoriu pentru următoarea perioadă de timp, pe care eu o definesc în momentul de faţă ca fiind […]
Apartamentele noi din sectorul 6 s-ar putea vinde obligatoriu cu loc de parcare
Prețul apartamentelor noi ar crește cu cel puțin 10.000 de euro. Un loc de parcare costă, în medie, între 9.000 și 17.000 de euro. În București există un loc de parcare la fiecare cinci mașini. Ai, n-ai mașină, cumperi apartament cu loc de parcare! Consiliul Local din sectorul 6 pregătește o hotărâre care obligă dezvoltatorii […]
Revine România la stagiul militar obligatoriu? Ce spune ministrul Apărării
Revine România nu va reveni la stagiul militar obligatoriu? „O astfel de măsură ar fi prea costisitoare și nu ar fi practică, în condițiile în care în prezent se merge pe armate profesioniste”, a răspuns ministru Apărării, Vasile Dîncu.. „În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi […]
Haos la ridicarea restricțiilor în România: Formularul PLF va fi în continuare OBLIGATORIU
Haos la ridicarea restricțiilor în România: Formularul PLF va fi în continuare OBLIGATORIU. Deoarece Guvernul a stabilit să nu o mai prelungească, starea de alertă a fost ridicată. În acest context, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit, printr-o hotărâre oficializată marți, în ultima zi în care s-a aplicat starea de alertă, abrogarea […]
Cum funcționează serviciul militar obligatoriu în Austria?
În contextul războiului din Ucraina, multe persoane se întreabă funcționează serviciul militar obligatoriu în Austria? În ciuda angajamentului său față de neutralitate, Austria are conscripție. Cetăţenii trebuie să participe fie la serviciul militar, fie la serviciul civil. Iată ce trebuie să știți. Austria este cunoscută pentru neutralitatea sa militară: din anii 1950, țara nu se […]
Ghidul complet al formularului digital de localizare (PLF), OBLIGATORIU la intrarea în România
Ghidul complet al formularului digital de localizare (PLF). Românii care se întorc din străinătate sunt obligați să prezinte un fomular digital de localizare a pasagerilor (PLF) înainte de intrarea în țară sau la maxim 24 de ore după. Documentul se poate completa în maximum patru zile. Cei care nu vor completa formularul riscă să fie […]
Ai această grupă de sânge? Mare atenție! Este obligatoriu să știi asta despre ea
Cu toate acestea, cercetările au arătat că grupa sanguină poate influența riscul pentru o multitudine de afecțiuni, începând de la boli de inimă și probleme vasculare și până la probleme de memorie, potrivit Elcaminohealth. Ca și culoarea ochilor, grupa de sânge se moștenește de la părinți. Există opt tipuri de grupe sanguine comune, alături de unele […]
Este obligatoriu să mănânci asta în fiecare zi. E sănătate curată. Nici nu bănuiai ce efecte poate avea
Ciupercile sunt considerate printre cela câteva super-alimente, fiind importante surse de fibre, minerale şi vitamine și înlocuitorul perfect pentru carne. Adăugarea de ciuperci în alimentație poate fi însă și o modalitate simplă de a vă ajuta sistemul imunitar pe timpul sezonului rece, potrivit site-ului Fiandwell. Leguma minune care întărește sistemul imunitar. E sănătate curată Pandemia […]




