Conducerea TAROM a semnat în decembrie 2019 contractul de leasing pentru achiziția unui număr de nouă avioane noi – ATR 72-600, cu 72 locuri, care vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne și externe) și care vor înlocui ATR-urile pe care compania le are în prezent în flotă. Dar, comanda de nouă avioane a fost redusă la șapte, potrivit reprezentanților companiei contactați de Economica.net, care mai spun că achiziția acestor trei avioane la care face referire ATR în comunicatul de presă fac parte din comanda de atunci.
În prezent, în flota companiei se află patru modele ATR 72-600, iar cele trei urmează să vină și ele la București. Modelul ATR 72-600 consumă cu 40% mai puțin combustibil, și prin urmare, emite cu 40% mai puțin dioxid de carbon faă de un avion din această clasă (nr. cu mai puțin de 100 de locuri).
„Fiind un pilot pe ATR, am fost martor direct la importanța conectivității pe care o oferă. Aceste avioane sunt o legătură esențială cu comunitățile din toată România. În calitate de director general văd și valoarea eficienței și a flexibilității lor. Când am început să modernizăm flota, era perfect logic să alegem modelul ATR, și pe măsură ce această misiune continuă în timp ce lumea caută să-și revină din provocările generate de pandemia globală, companiile aeriene trebuie să aibă cel mai eficient avion posibil. Suntem siguri că ATR este alegerea corectă, acum și pentru viitor”, spune Catalin Prunariu, directorul general al TAROM în comunicatul de presă al ATR.
În vara acestui an, TAROM lansase un anunț potrivit căruia solicita oferte de finanțare pentru achiziția a trei aeronave ATR 72-600, în valoare totală de aproape 60 de milioane de euro.
Avionaele pe care TAROM nu le mai folsoesște au fost scoase la vânzare încă din primăvara acestui an pentru aproape 99 milioane de dolari, potrivit Digi24. Este vorba de 14 aeronave Boeing, ATR și Airbus fabricate în perioada 1993-2007. La acestea se mai adaugă și patru avioane Boeing 737 – 300, care au fost recent scoase din zbor. Cele șapte ATR-uri vechi, care au fost folosite pe cursele interne sau pe distanţe scurte, ar urma să fie predate celor de ATR ca parte din contractul de leasing semnat la finele lui 2019.
TAROM a încheiat 2020 cu o pierdere netă de 439,8 milioane de lei.
The post TAROM a semnat contractul pentru ultimele trei ATR-uri din comanda din 2019, redusă la șapte avioane appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
