stiinta

Top 10 mistere despre familiile regale rezolvate de știință

Istoria este plină de mistere. Unele dintre lucrurile necunoscute par fără rezolvare, dar progresele științifice dezvăluie tot mai mult despre istorie. În acest context, zece mistere despre regalitate au fost dezvăluite prin aplicarea metodelor științifice.

Printre cele zece mistere se numără dispariția familiei Romanov, moartea lui Tutankhamon și a micuțului prinț Luis, copilul închis de revoluționarii francezi într-o celulă, timp de doi ani, potrivit Listverse.

Unul dintre cele mai cunoscute nume ale istoriei este cel al Anastasiei sau Anna Anderson, femeia care a pretins că face parte din familia Romanov. De fapt, era o muncitoare într-o fabrică poloneză.

Familia Romanov

Familia Romanov a condus marile domenii ale Rusiei timp de trei secole ca monarhi autocrați. În 1917, toată  autoritatea ei s-a prăbușit. Pierderile din Primul Război Mondial și dorința de schimbare l-au făcut pe țarul Nicolae al II-lea să abdice. A fost capturat de bolșevici împreună cu membrii familiei sale și duși într-o locație sigură din Ekaterinburg, iar din 1918 nu au mai fost văzuți.

Conducerea sovietică a anunțat că Nicolae al II-lea a fost executat, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu restul familiei regale. De-a lungul timpului, mai mulți oameni s-au prezentat susținând că fac parte din familia Romanov.

În 1991 au fost descoperite rămășițele mai multor membri ai familiei regale. Studiind ADN-ul, cercetătorii au reușit să confirme că sunt înrudiți. Probele de ADN au fost prelevate de la alte persoane regale, inclusiv de la prințul britanic Philip, un nepot al Alexandrei Romanov, rezultatul fiind pozitiv. Însă, trupurile moștenitorului tronului,  țareviciul Alexei, și al surorii lui, Anastasia, nu au fost găsite.

Anastasia

Dintre persoanele care au pretins că făceau parte din familia Romanov, cea mai faimoasă a fost Anna Anderson. În 1920, o tânără a încercat să se sinucidă sărind într-un canal din Berlin. A fost salvată și dusă la spital, iar un pacient a susținut că femeia necunoscută este Tatiana, una dintre prințesele rusești dispărute. Unii ruși au început să creadă că femeia necunoscută ar putea fi însă prințesa Anastasia, dispărută.

În deceniile următoare, Anna Anderson și-a cerut drepturile pentru averea Romanov în diferite procese, dar nu a reușit niciodată să convingă că este prințesa dispărută. Misterul a fost rezolvat abia după moartea ei.

Odată cu recuperarea cadavrelor Romanovilor, s-a comparat ADN-ul și s-a dovedit că Anna Anderson nu avea legărură de sânge cu ei. De fapt, ea a fost identificată ca o muncitoare dintr-o fabrică poloneză,  pe nume Franziska Schanzkowska. În 2007, au fost descoperite încă două corpuri care aveau ADN-ul familiei Romanov. Astfel, toți regii ruși dispăruți au fost descoperiți.

Richard al III-lea

Nu există un rege englez cu o reputație mai ticăloasă decât Richard al III-lea. Potrivit dușmanilor săi, el a ajuns pe tron după uciderea nepoților săi, adevărații moștenitori, cunoscuți ca Prinții din Turn.

Regele Richard al III-lea / Credit foto: Profimedia

Tânărul Edward al V-lea a dispărut când avea doar 12 ani, permițându-i unchiului său să devină rege, dar domnia sa a fost una scurtă. A murit în timpul bătăliei de pe câmpul Bosworth împotriva reclamantului rival la tron, Henry Tudor. Richard a fost învins și ucis. Singurele indicii sunt că trupul său a fost aruncat sub podul Bow.

Istoricii au crezut că au identificat un posibil loc de înmormântare în orașul Leicester. Au dezgropat doar 1% din sit în căutarea mormântului lui Richard al III-lea. Chiar în prima zi au fost descoperite oasele, iar ADN-ul a confirmat că sunt ale regelui.

Delphine Boel

Nu toate misterele despre familiile regale sunt străvechi. Unele implică oameni care sunt în viață. De exemplu, în 1999, un adolescent belgian a publicat o biografie neautorizată a reginei Paola a Belgiei, care sugera că regele Albert al II-lea al Belgiei a avut o fiică nelegitimă, cu câteva decenii mai devreme.

Presa a identificat-o pe Delphine Boel ca fiind această presupusă fiică, însă regele nu a confirmat zvonurile.

Când Delphine a decis să-și confirme paternitatea, a fost nevoie de un ordin judecătoresc pentru a-l convinge pe Albert al II-lea să furnizeze o probă de ADN. În urma analizei, s-a dovedit că Delphine era fiica sa și a primit dreptul să se numească prințesă a Belgiei. Astăzi este cunoscută sub numele de Alteța Sa Regală Principesa Delphine Michèle Anne Marie Ghislaine de Saxe-Cobourg.

Albert I al Belgiei

Albert I al Belgiei era un alpinist pasionat, iar în 1934 și-a propus să escaladeze un munte în regiunea Ardenilor. Trupul său a fost găsit atârnând de o frânghie. Deși acest lucru părea un accident evident, au apărut zvonuri conform cărora regele fusese ucis sau s-a sinucis. Unii chiar au susținut că trupul lui nu a fost niciodată acolo unde s-a spus că ar fi fost descoperit.

Problema a fost rezolvată cu ajutorul oamenilor care au mers în acea zonă și au luat diverse suveniruri, printre acestea frunze îmbibate de sânge. Acestea au confirmat, în timpul anchetei, că trupul lui Albert I a fost găsit acolo unde au susținut oficialii. Suvenirurile au fost testate ADN  și au confirmat că sângele era al regelui. Se pare că Albert I a alunecat și s-a lovit de cap.

Hatshepsut

Hatshepsut a fost a doua femeie faraon care a stat pe tronul Egiptului. După moartea soțului ei, în 1479 î.Hr., ea a domnit ca regentă pentru fiul său, dar datorită sângelui ei regal, a devenit faraonul conducător.

După ce a condus Egiptul timp de 20 de ani, Hatshepsut a murit, iar succesorul ei, Thutmose III, fiul soțului mort al lui Hatshepsut, a luat măsuri pentru a distruge moștenirea ei. Inscripțiile care menționau numele ei erau cioplite și statuile darâmate. Nici mormântul ei nu a fost descoperit.

Howard Carter a descoperit un mic mormânt cu două mumii în el în 1903. Unul dintre cadavre aparținea lui Sitre-In, asistenta medicală a lui Hatshepsut. Celălalt nu a putut fi identificat. Dar un dinte descoperit într-o cutie care conținea rămășitele lui Hatshepsut a făcut posibilă identificarea trupului ca fiind al femeii faraon. Dar motivul pentru care corpul ei a fost scos din propriul sarcofag rămâne un mister.

Mormântul lui Filip al Macedoniei

Filip al II-lea al Macedoniei a fost unul dintre cei mai mari lideri militari ai Greciei antice. În 1977, au fost excavate unele dintre mormintele regale ale regilor vechii Macedonia, iar unul dintre ele se credea că este al lui Filip al II-lea.

O examinare recentă a cadavrelor găsite a sugerat că oasele aparțin lui Filip. Deși a fost un general excelent, Filip a fost rănit de mai multe ori de-a lungul vieții sale. Într-o bătălie și-a pierdut ochiul drept, în alta a fost grav rănit la piciorul drept, iar în urma analizării rămășițelor găsite în mormânt s-au descoperit răni grave la genunchiul drept, care au dus la topirea oaselor picioarelor. Vârsta oaselor sugerează că ele aparțin regelui Filip.

Eadgyth

Cele mai vechi rămășițe ale unui membru regal britanic aparțin lui Eadgyth, fiica regelui Edward cel Bătrân și nepoata regelui Alfred cel Mare, care a murit în 946 d.Hr.

Eadgyth a fost trimisă în Germania și s-a căsătorit cu împăratul Sfântului Imperiu Roman, Otto I, și a murit la vârsta de 30 de ani. Dar nu s-a știut ce s-a întâmplat cu trupul ei. În 2008, a fost dezgropat un sarcofag la Catedrala din Magdeburg. În interior se găseau rămășițele unei femei și o inscripție că acestea erau ale lui Eadgyth, fiind îngropate în 1510.

Testul ADN era imposibil de făcut, așa că cercetătorii au folosit alte metode pentru a confirma că oasele erau ale lui Eadgyth. Au analizând izotopii din smalțul de pe dinții găsiți în sicriu și au descoperit că femeia a crescut în Wessex, la fel ca Eadgyth. Alte cerecetări au arătat că Eadgyth a mâncat o dietă bogată în pește și carne, pe care numai o persoană bogată și-o permitea.

Moartea lui Tutankhamon

Niciun faraon al Egiptului nu a fost atât de cunoscut ca Tutankhamon, datorită mormântului spectaculos în care a fost găsit. Când Howard Carter a deschis mormântul lui Tutankhamon, în 1922, au fost descoperite numeroase obiecte de aur care au dezvăluit măreția unui mormânt regal, însă corpul lui Tutankhamon a lăsat în urmă o serie de mistere.

 

Mumia lui Tutankhamon / Credit foto: Shutterstock

Regele a murit de tânăr, iar o radiografie a fragmentelelor osoase a arătat o rană la cap. Așa a apărut teoria că  Tutankhamon a fost atacat și ucis. Scanările recente au sugerat o altă teorie: rămășițele lui Tutankhamon se află într-o stare proastă de conservare, deoarece atunci când corpul a fost găsit pentru prima dată a fost lipit cu rășinile folosite pentru îmbălsămare.

Carter și alții au rupt multe dintre oasele lui Tutankhamon pentru a scoate masca de aur de pe cap. Alte radiografii  au arătat că una dintre rupturile de la picior a fost făcută chiar înainte de moartea lui Tutankhamon. Se pare că tânărul rege a suferit un accident la picior care i-a provocat o infecție în urma căreia a murit.

Ludovic al XVII-lea

Regele Ludovic al XVI-lea și regina Maria-Antoaneta au fost executați cu ghilotina în timpul Revoluției franceze, dar a rămas fiul lor, Ludovic al XVII-lea, moștenitorul tronului. Ca să nu îl ucidă pentru că era doar un copil, revoluționarii l-au închis într-o celulă de închisoare și l-au lăsat să moară în condiții oribile.

După doi ani petrecuți în închisoare, băiatul avea o mulțime de răni și suferea de malnutriție. În cele din urmă, copilul a murit. A fost efectuată o autopsie rapidă, iar trupul său a fost aruncat într-o groapă comună. Astfel,  revoluționarii au crezut că acesta va fi sfârșitul poveștii.

Pentru că trupul copilului nu a putut fi identificat, peste 100 de pretendenți au apărut în întreaga lume, toți reclamând tronul Franței. Din fericire, medicul care a efectuat autopsia a furat inima micuțului prinț. Ea a ajuns la membrii supraviețuitori ai familiei Bourbon și a fost depusă în cripta regală din Paris. O mică bucată din inimă a fost tăiată și folosită pentru a confirma că aparținea prințului Luis. Această confirmare a fost posibilă, deoarece un fir de păr de-al mamei sale, Maria-Antoaneta, rămăsese într-un colier.

Citește și:

Top 10 cântece din filme care au marcat istoria muzicii

Top 10 cauze ale Primului Război Mondial

Top 10 cei mai importanți generali din istorie

Top 10 recorduri din lume care nu au fost niciodată doborâte

Articolul Top 10 mistere despre familiile regale rezolvate de știință apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code