Stiri din Austria

Transport cu gunoaie trimise din Austria în România, oprit la frontieră

Gunoaie trimise din Austria în România

Știri România. Gunoaie trimise din Austria în România. Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 10 tone de deșeuri, constând în fibră izolatoare, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege.

Vineri, 2 septembrie, în jurul orei 12.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar. Vehiculul era condus de către un cetăţean român din județul Maramureș.

Cât gunoi mai procesează Austria? Viena produce cele mai multe deșeuri reziduale pe persoană

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, fibră izololatoare, de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din judeţul Bistrița Năsăud.

În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 9.870 kg de fibră izolatoare aflată într-o stare avansată de degradare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare. Aceștia au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau necorespunzătoare.

Tot mai multe deșeuri sunt aruncate neglijent pe autostrăzile din Austria, aproape 8.000 de tone de gunoi

Șoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, în cazul unor asemenea transporturi.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Austria, bandă de români, 56 de spargeri la centrele de colectare a deșeurilor

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.at

The post Transport cu gunoaie trimise din Austria în România, oprit la frontieră appeared first on Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 29 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *