
- Românul a primit prima amendă pentru lipsa certificatului COVID în Roma.
- Sancțiunea ajunge la valoarea de 400 de euro.
- Justificarea românului a fost că nu are certificatul verde pentru că vrea să se vaccineze zilele următoare.
Prima amendă dată din cauza lipsei certificatului verde obligatoriu pentru transportul comun din Roma a fost dată unui român. Este vorba despre un cetăţean român cu vârsta de 50 de ani care a primit o amendă de 400 de euro. Bărbatul a fost oprit în staţia de autobuz din Piazzale Flaminio, iar agenţii i-au cerut să prezinte certificatul verde Covid-19. Încă de luni dimineaţă, a fost înregistrat un nou record de certificate verzi descărcate, mai exact 1.310.001 în ultimele 24 de ore.
„Nu îl am pentru că am vrut să mă vaccinez în zilele următoare”, a spus românul.
În Roma sunt desfășurate ample controale, poliţia locală verificând certificatele verzi. În staţiile de metrou se fac anunţuri la difuzoare despre necesitatea certificatului verde pentru a călători.
În Italia a intrat în vigoare, de luni, super certificatul verde, cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul. Super certificatul verde se eliberează pentru cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru cei vindecaţi de COVID și este necesar în restaurante, baruri şi clădiri publice.
The post Un român a luat prima amendă pentru lipsa certificatului verde într-un autobuz din Roma appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




