Stiri din Austria

Ungaria, dubă cu numere românești oprită de polițiști, toată marfa de contrabandă a fost confiscată

Ungaria, dubă cu numere românești oprită de polițiști. Ceasuri şi haine contrafăcute, în valoare de peste 10 milioane de forinţi (aproximativ 24 700 euro ).
Acestea au fost descoperite de inspectorii fiscali în timpul unui control al unei dube cu număr românesc, pe autostrada M1, a anunţat, luni, Administraţia Naţională Fiscală şi Vamală din Ungaria (NAV), într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.

Ungaria, dubă cu numere românești oprită de polițiști,

Inspectorii fiscali au verificat autovehiculul pe tronsonul de autostradă din judeţul Győr-Moson-Sopron, în portbagajul căruia au găsit diverse mărci de ceasuri cu curele, portofele, precum şi îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Potrivit expertizei preliminare, produsele erau contrafăcute şi au fost introduse pe piaţă fără autorizaţia titularului mărcii. Personalul NAV a confiscat bunurile, în valoare de peste 10 milioane de forinţi, şi a iniţiat procedurile necesare, se mai arată în comunicat.

surse: hirado.hu, ZiarulRomanesc.at

Postarea Ungaria, dubă cu numere românești oprită de polițiști, toată marfa de contrabandă a fost confiscată a apărut prima pe Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code