stiinta

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea la chiuvetă: „Este absolut rușinos. Afectează grav credibilitatea României”

Vaccinarea este o problemă de siguranță națională, iar cei care nu au înțeles acest lucru au o mare problemă, spune Valeriu Gheorghiță despre vaccinarea la chiuvetă.

Președintele CNCAV dă asigurări că cei care au participat la astfel de acțiuni își vor primi pedeapsa cuvenită.

„Ne îngrijorează foarte mult și ne mâhnește această situație, pentru că este absolut rușinos pentru corpul medical care participă la astfel de acțiuni frauduloase și care încurajează astfel de acțiuni. Chiar astăzi am avut o discuție cu domnul ministru Lucian Bode legat de această temă și pot să vă garantez că în momentul de față toate structurile sunt implicate atât în identificarea celor care fac astfel de practici, cât și în derularea anchetelor pe mai departe pentru ca cei care au participat să își primească pedeapsa cuvenită. Toleranța față de astfel de activități este zero”, spune Valeriu Gheorghiță președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Valeriu Gheorghiță spune că vaccinarea la chiuvetă este o problemă de siguranță națională

Astfel de fapte decredibilizează România la nivel mondial și în Europa, decredibilizează corpul medical și tot efortul făcut în pandemie, spune medicul: „trebuie să înțelegem că strategia de vaccinare a fost adoptată nu doar prin Hotărâre de Guvern, ci și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deci vaccinarea este o problemă de siguranță națională. Dacă cineva nu a înțeles acest lucru până astăzi are o mare problemă”.

„Nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea oamenilor și credibilitatea României pe plan internațional. Este de neacceptat acest lucru, mai ales când vine din partea unui cadru medical”, a adăugat acesta.

Mai multe percheziţii au avut loc marți în județele Bihor și Satu Mare. Procurorii au descins la 13 adrese într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă, în care ar fi fost emise peste 2.000 de certificate false. Conform unor surse din anchetă, instituția vizată de percheziții este un centru de vaccinare din Vama Petea.

Articolul Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea la chiuvetă: „Este absolut rușinos. Afectează grav credibilitatea României” apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *