Flux-stiri

Valeriu Gheorghiță, despre valul 4: România este noua Lombardia

Valeriu Gheorghiță, despre valul 4: România este noua LombardiaValeriu Gheorghiță, despre valul 4: România este noua Lombardia

  • Valeriu Gheorghiță afirmă că România este în scenariul asemănător regiunii Lombardiei din Italia.
  • România se află în acest moment în valul 4.
  • Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat, joi, cu doza 3.

România este în scenariul în care anul trecut era regiunea Lombardia, regiunea din Italia, a spus, joi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV), col. dr. Valeriu Ghoerghiţă.a

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, joi, cât de departe este România de acum, cu mii de cazuri de COVID-19 zilnice şi mii de pacienţi care aşteaptă în ambulanţe sau în UPU un pat de terapie intensivă. El a spus că România e deja acolo.

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţă sunt asaltate. Sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi şi care generează victime care au nevoie de asistenţă medicală”, a spus Gheorghiţă.

Acesta afirmă că situaţia este „extrem de complicată”, pentru că valul 4 este foarte agresiv.

Preşedintele CNCAV, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, s-a vaccinat, joi, cu doza 3 de vaccin la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, din Capitală.

The post Valeriu Gheorghiță, despre valul 4: România este noua Lombardia appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *