Marca bavareză BMW a comercializat în primele trei luni din acest an 517.957 de mașini, volum corespunzător unei scăderi cu 0,4% față de primele trei luni din 2022. În același timp, în Români au ajuns la clienți 1.247 de unități BMW, în creștere cu nu mai puțin de 86,7%.
În privința mărcii britanice Mini, parte a grupului BMW, în timp ce la nivel mondial vânzările au scăzut cu 9,2%, până la 68.541 de unități, în România a fost înregistrată o creștere cu 35,1% până la un volum de 100 de vehicule.
La nivel de grup, compania germană a livrat pe întregul mapamond 588.138 de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce, cu 1,5% mai puține decât în primul trimestru din 2022.
Din totalul vânzărilor grupului, 215.917 au avut ca țintă piața din Europa, volum în scădere ușoară (-1,5%). Acest recul este pus de oficialii grupului în special pe seama „interdicţiei de export şi producţie pentru piaţa rusă. Cu toate acestea, în martie a fost evidentă o tendinţă clar ascendentă la nivel mondial”.
Totodată, previziunile pentru 2023 arată „perspectiva unei creşteri profitabile în ceea ce rămâne un mediu de afaceri provocator şi cu o majorare foarte dinamică a vânzărilor de automobile electrice. BMW Group este încrezător în 2023. Acest lucru este susţinut de un registru de comenzi puternic în general. În 2023, grupul se aşteaptă la o uşoară creştere a livrărilor în segmentul auto către clienţii din întreaga lume”.
BMW Group a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor sale globale de automobile electrice (+83,2%) în primul trimestru al anului 2023. Compania a livrat clienţilor un total de 64.647 de automobile electrice BMW şi Mini în primele trei lunile anului. Marca BMW a reuşit o creştere de peste două ori a vânzărilor de automobile electrice în primul trimestru, cu 55.979 de unităţi livrate clienţilor (+112,3 %).
Odată cu lansarea noului BMW i5 în acest an, grupul bavarez va oferi cel puţin un model electric în fiecare segment major al afacerii sale şi anticipează o traiectorie puternic ascendentă în următorii ani. Până în 2024 cel puţin unul din cinci automobile noi ale companiei ar trebui să aibă un sistem de propulsie electric, până în 2025 una din patru maşini nou livrate ar trebui să fie 100% electrică, iar până în 2026, aproximativ una din trei.
„BMW Group este pe drumul spre o uşoară majorare a vânzărilor în întregul an 2023. Principalii factori de creştere în 2023 vor fi automobilele electrice şi modelele din segmentul premium high-end precum i7, Seria 7, XM şi X7 facelift”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG.
Citește și:
– Clasamentul celor mai profitabile grupuri auto europene este dominat de BMW, Stellantis și Volkswagen
– Aflată încă în construcție, uzina BMW din Ungaria produce deja mașini. Virtual
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
