Din 8 noiembrie a intrat în vigoare în Austria așa numita regulă 2G, conform căreia nevaccinatii sunt excluși din toate domeniile vieții publice. Astăzi, primul mare centru de cumpărături, Shopping City Süd, SCS, a anunțat că implementează aceasta regulă și nu mai permite nevaccinaților să intre, anunță vienna.at.
Deși nevaccinaților nu li se va mai permite accesul, în întreg spațiul comercial este obligatorie masca FFP2.
Despre testarea vaccinaților și a vindecaților la intrare nu au zis încă nimic, însă este posibil că și acestea să fie introduse.
Copiii sub vârstă de 12 ani sunt exceptați de la regula 2G.
Copiii sub 12 ani sunt exceătați dar pentru tinerii între 13 și 15 ani, se cere ninja pass, documentul cu care acum se merge la școală.
Pentru toți cei de 16 ani și peste, se cere la fel ca la adulți, dovada de vaccinat sau vindecat.
Testul de anticorpi NU SE MAI ACCEPTĂ ca dovadă 2G.
Până la 6 decembrie, conducerea SCS a anunțat că acordă un termen de tranziție, timp în care o doză de vaccin plus un test PCR sunt acceptate la intrare.
De Parndorf nu s-a spus nimic încă, însă este posibi să facă și ei la fel…
Isabela Buchholz
The post Viena, Shopping City Süd – SCS adoptă regula 2G, nu mai permite intrarea persoanelor nevaccinate appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
