Poliția Română, după dezvăluirile ziaruldebanat.ro și ulterior pressalert.ro (foto), a acționat prompt și a evacuat casele istorice devastate de migranți. Arabii din Timișoara au avut o reacție halucinantă cerând statului român să asigure cazare și masă unor indivizi care au refuzat de fapt centrele de migranți sustrăgându-se de la acțiunile poliției.
Migranții din zona Gării de Nord comit infracțiuni. Însăși ocuparea fără drept a unui imobil constituie o infracțiune, astfel încât cererea comunității arabe este aberantă și trebuie respinsă categoric. Cei mai mulți migranți sunt musulmani, iar după comportamentul pe care aceștia îl au prin bătăile aplicate cetățenilor români (zilele trecute o persoană care mătura strada a fost bătută de aceștia pentru că nu i-a servit cu o țigară), dovedesc că aceștia sunt radicali. În consecință, nesocotirea proprietății, sustragerea de la evidențele de stat și centre de migranți atestă un comportament infracțional de netolerat care arată încă o dată că nu suntem deloc pregătiți pentru spațiul Schengen. Faptul că în Timișoara sunt peste 1000 de indivizi fără cetățenie, în lipsa oricărei evidențe informtice, care comit acte de vandalism și prin natura originii și convingerior pot fi teroriști, dovedește cât de slab este sistemul de stat și mai ales ce pericol a început să apară chiar în orașul de pe Bega.
Mihai Vidjean
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



