
- Garda de Mediu a dat amenzi de 90.000 de lei pentru construirea unui brad din doze de vaccin consumate, la Palatul Copiilor.
- Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, au fost amendaţi cu 90.000 de lei.
Garda de Mediu a dat amenzi de 90.000 de lei pentru construirea unui brad din doze de vaccin consumate, la Palatul Copiilor.
Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, din acelaşi centru, au fost amendaţi cu 90.000 de lei.
Garda de Mediu anunţă că, mai mult, compania de transport s-a ales şi cu o notificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.
„Am fost sesizaţi în privinţa existenţei unor construcţii din deşeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureştiului, iar echipa de control a GNM a găsit şi sancţionat mai multe abateri legate de folosirea şi transportul deşeurilor medicale de acolo. Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.
The post 90.000 de lei amendă pentru bradul construit din deșeuri medicale la Palatul Copiilor appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




