Economice

SUA – Rezerva Federală a majorat miercuri rata dobânzii de referinţă cu jumătate de punct procentual, cea mai mare creştere din ultimele două decenii

Dobânda cheie va fi, în urma măsuri luată în unanimitate de reprezentanţii Fed, de 0.75% -1%, scrie News.ro.

Odată cu creşterea ratelor dobânzilor, banca centrală a indicat că va începe să reducă deţinerile de active din bilanţul său de 9.000 de miliarde de dolari.

Fed a cumpărat obligaţiuni pentru a menţine ratele dobânzilor scăzute şi circulaţia banilor în economie, dar creşterea preţurilor a dus la necesitatea unei egândiri dramatice a politicii monetare, scrie News.ro.

Planul prezentat miercuri va duce la reducerea bilanţului în etape, deoarece Fed va permite ca un nivel plafonat al veniturilor din obligaţiunile care ajung la scadenţă să se reducă în fiecare lună, în timp ce va reinvesti restul.

Bilanţul Fed va scădea cu 47,5 miliarde de dolari pe lună în iunie, iulie şi august, iar reducerea ar urma să creşte până la 95 de miliarde de dolari pe lună în septembrie.

Aceste cifre au fost în concordanţă cu discuţiile de la ultima întâlnire a Fed, aşa cum este descris în procesele verbale de la sesiune, scrie News.ro.

Pieţele au fost pregătite pentru ambele măsuri, dar au fost totuşi volatile pe tot parcursul anului.

Investitorii s-au bazat pe Fed ca partener activ pentru a se asigura că pieţele funcţionează bine, dar accelerarea inflaţiei a necesitat o înăsprire a politicilor.

Pieţele se aşteaptă acum ca banca centrală să continue creşterea agresivă a dobânzilor în lunile următoare, cu o posibilă majorare de 0,75 puncte procntuale pentru luna iunie.

Potrivit datelor CME Group, dobânda cheie va creşte la 3%-3,25% până la sfârşitul anului, scrie News.ro.

Economia americană încetineşte, dar ”nu este aproape” de recesiune

Preşedintele Băncii centrale americane (Federal Reserve, Fed), Jerome Powell, a declarat miercuri că economia SUA rămâne solidă, chiar dacă a încetinit creşterea, şi a dat asigurări că nu prezintă niciun risc imediat de recesiune, scrie AFP citat de Agerpres.

„Este o economie puternică. Nu există… nimic care să sugereze că este aproape de sau vulnerabilă la o recesiune”, a spus el la o conferinţă de presă.

„Desigur, având în vedere evenimentele din lume, dispariţia efectelor politicii bugetare şi creşterea dobânzilor, s-ar putea să observaţi o activitate economică mai lentă”, a adăugat Jerome Powell, reamintind că 2021 a fost „un an de creştere extraordinar de puternică”.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *