Economice

Călin Bichir, ACVATOT: Se impun măsuri pentru redresarea sectorului construcțiilor – Interviu

1. Majorarea prețurilor din industria construcțiilor va continua în mod accelerat cel puțin și în următoarele 3 luni, potrivit ultimelor date de la Institutul Național de Statistică. În acest context, care este situația în ceea ce privește construcțiile inginerești?

Domeniul construcțiilor inginerești are ca principale provocări, în ultima perioadă, instabilitatea și incertitudinea cauzate de scumpirea materialelor de construcții, impredictibilitatea fiind determinantă și în ceea ce priveşte creşterea preţurilor din zone conexe construcțiilor, cum sunt energia, transporturile şi, de fapt, în general tot ceea ce presupune realizarea unei investiţii.

Tocmai de aceea, semnalele din piața construcțiilor reflectă aceste incertitudini. De exemplu, Institutul Național de Statistică a anunțat că, în semestrul I din 2022, au fost eliberate 22.712 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% faţă de semestrul I 2021, ceea ce ne arată o reducere a activității în domeniu. Iar ca profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate este reflectată în aproape toate regiunile de dezvoltare, de la Sud-Muntenia, Nord-Est, București-Ilfov, Vest, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest.

În ceea ce privește construcțiile inginerești, în ultimul an, am înregistrat o adevărată explozie a prețurilor în materie de construcții inginerești, respectiv lucrări de rețele de apă, canalizare, gaz, termoficare, rețele electrice, reabilitări de drumuri, procentele majorărilor de prețurilor fiind cuprinse undeva între 50% și 100%.

 

2. Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați în acest moment?

Din cauza creșterii prețului materialelor, segmentul construcțiilor a înregistrat o scădere în ultimul an, înregistrându-se la această oră blocaje în derularea contractelor.

O altă mare problemă este reprezentată de disponibilitatea materiilor prime, unele dintre acestea găsindu-se extrem de greu, dar și de lipsa forței de muncă specializate.

 

3. Care sunt materialele pentru construcții care au înregistrat cele mai mari scumpiri?

În general, aproape toate materialele care se folosesc în construcții au înregistrat scumpiri, însă ca să dau doar câteva exemple, pentru ultimul an: avem creșteri de 35% la bitum, 55% la agregate, 45% la betoane, 250% la fier beton, 150% la țeava de otel, 120% la fontă, 50% la polietilenă, 55% la PVC, 60% la PASFIN, iar exemplele pot continua.

4. Cum e afectată forța de muncă din domeniu de aceste majorări de prețuri?

Ne lipsesc oamenii specializați, oamenii cu experiență în domeniu. Ca și firmă, suntem în continuă căutare de specialiști, iar, din fericire pentru noi, actualmente avem destui oameni competenți pentru a executa lucrările contractate, însă situația în general în piața construcților este deficitară la nivel de profesioniști, oferta locală fiind redusă. În plus, măsura luată de Guvern, de a impozita veniturile salariaților din constructii care depășesc 10.000 lei lunar nu face decât să lovească tot în acești specialiști, determinându-i să plece în Occident, unde sunt foarte apreciați.

Se impun măsuri pentru a redresa sectorul construcțiilor, măsuri care pleacă de la școlile de meserii și atragerea tinerilor către facultățile de construcții, cursuri de perfecționare, suportarea de către stat în primii ani de angajare a unei cote din salariu, care ar permite angajatorului să ofere un salariu mai atractiv, dar și bugetarea în cadrul proiectelor a unei valori superioare a manoperei, pentru a încerca atragerea resursei umane către sectorul construcțiilor, precum și atragerea de specialiști cu experiență.

5. Care sunt soluțiile, din punctul dumneavoastră de vedere, pentru rezolvarea crizei generate de creșterea prețurilor materialelor de construcție?

În primul, rând, lansarea licitațiilor trebuie făcută numai după o actualizare reală a devizului general al proiectului, avându-se în vedere prețurile pentru fiecare material, și nu prin aplicarea unor indici statistici. Apoi, pe parcursul execuției, prețurile contractelor de lucrări sau a acordurilor-cadru trebuie actualizate în fiecare lună.

De asemenea, coeficienții de creștere calculați de către Institutul Național de Statistică trebuie stabiliți în mod corect, în conformitate cu realitatea din piață.

Totodată, alte măsuri ar trebui să vizeze sprijinirea apariției pe piață a mai multor noi companii de asigurare, având ca efect scăderea prețurilor polițelor de asigurare prin competiție. După căderea City Insurance, am constatat o explozie a prețurilor polițelor de asigurare, inclusiv pe fondul unui număr mic de companii de asigurare.

O altă măsură ar fi fluidizarea derulării contractelor, prin eliminarea termenelor de plată de 60 zile sau mai mult, precum și modificarea modului de decontare din cadrul proiectelor finanțate din POIM, unde, spre exemplu, la lucrările de apă-canal, dintr-o situație de lucrări de montare conductă finalizată se plătește numai 70%, iar diferența de 30% se achită după refacererea sistemului rutier, în acest mod fiindu-ne blocate în mod artificial sume considerabile, pentru perioade care pot fi și de câteva luni.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *