
- Președinții celor două camere ale Parlamentului au convocat plenul reunit.
- Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS.
- Conducerea PNL, reunită în Birou Politic Național, a decis, miercuri, ca niciun parlamentar PNL să nu participe la plenul convocat de președinții Camerei Deputaților și Senatului.
Joi, la ora 16.00, este convocat plenul reunit al Parlamentului în vederea citirii moțiunii de cenzură contra Guvernului Florin Cîțu.
Președinții celor două camere ale Parlamentului, Ludovic Orban – președintele Camerei Deputaților și Anca Dragu – președintele Senatului, au convocat plenul reunit pentru joi, ora 16.00, pentru a fi citită moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.
În replică, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor şi a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.
Conducerea PNL, reunită în Birou Politic National, a decis, miercuri, ca niciun parlamentar PNL să nu participe la plenul convocat de președinții Camerei Deputaților şi Senatului pentru a de discuta despre calendarul moțiunii de cenzură. PNL a decis că parlamentarii liberali care vor face demersuri pentru dărâmarea propriului guvern şi a premierului Florin Cîţu vor fi sancționați.
Şi PSD și-a anunțat parlamentarii ce ar trebui să facă în ziua citirii moțiunii de cenzură: „Precizare – Vă informăm ca prezența fizică la ședința de plen comun (….) este facultativă. Conectarea online cu tableta STS este absolut necesară”, este mesajul trimis de liderii grupurilor parlamentare ale PSD senatorilor şi deputaților social-democrați.
The post Moțiunea de cenzură împotriva guvernului, citită astăzi în plenul reunit appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

