De asemenea, Orcel s-a declarat optimist în legătură cu calitatea creditării, spunând că până în decembrie nu s-au văzut semne de deteriorare, iar precauţiile observate în rândul celor care accesau împrumuturi s-au atenuat.
„Opinia noastră era că în acest an se va înregistra o recesiune uşoară, dar, analizând indicatorii recenţi, probabil vedem un risc moderat, astfel încât ar putea să nu existe recesiune. Acum, există riscuri semnificative la adresa perspectivelor”, a explicat Orcel pentru CNBC.
Analiştii de la Goldman Sachs prognozează că economia zonei euro va evita recesiunea
Economiştii de la banca americană Goldman Sachs nu se mai aşteaptă ca economia zonei euro să intre în recesiune, după ce aceasta s-a dovedit mai rezistentă decât se anticipa la finele lui 2022, preţul gazelor naturale a scăzut semnificativ iar China a renunţat la restricţiile impuse în contextul pandemiei mai repede decât se preconiza, transmite Bloomberg.
Zona euro se îndreaptă spre recesiune, conform datelor din octombrie – S&P Global
Zona euro intră probabil în recesiune, activitatea economică înregistrând luna aceasta cel mai rapid declin din noiembrie 2020, după ce criza costului vieţii îi menţine prudenţi pe cumpărători şi afectează semnificativ cererea, arată datele preliminare publicate luni de S&P Global, transmite Reuters.
Citeşte şi
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
