Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a emis certificatul de urbanism necesar în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal și a Studiului de Fezabilitate necesare demarării primei etape din cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida” – Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: “E un proiect de maximă importanță atât pentru Cluj-Napoca și zona metropolitană cât și pentru întreg județul. Tocmai de aceea, realizarea metroului va beneficia de sprijinul constant al Consiliului Județean, astfel încât să devină realitate cât mai curând“.
Conform documentului emis, viitoarea magistrală de metrou Florești – Cluj-Napoca va avea un traseu în lungime de aproximativ 20 de km și va număra 19 stații subterane și un depou subteran. Dintre acestea, 14 stații vor fi amplasate pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, pe axa vest-centru-est și vor deservi principalele puncte de interes.
Traseul propus al metroului este următorul: zona de sud a comunei Florești – viitorul spital regional de urgență – centrul comercial din Florești – cartierul Mănăștur – centrul orașului Cluj-Napoca și zona de est a orașului, respectiv zona Aurel Vlaicu/Podul Ira.
Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



