Noul contract cu Egis a fost semnat pe 5 august 2022 pentru suma de 24,63 milioane de lei, potrivit unui anunț de atribuire publicat pe 11 august în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Durata contractului, prevăzută în cadrul licitației câștigate de Egis, era de 160 luni începând, din care: 12 luni supervizarea pentru etapa de proiectare, 24 luni supervizarea pentru etapa de execuție a lucrărilor și 124 de luni supervizarea pentru perioada de garanție a lucrărilor.
„Având în vedere că la data lansării prezentei proceduri de achiziţie publică (12 octombrie 2021 – n.r.) există în desfăşurare contractul nr. 2562/2004 încheiat între Autoritatea Contractantă şi J.V. Egis Royte Scetaroute – Egis International, având ca obiect supervizarea întregului obiectiv de investiţii: Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, semnarea contractului de achiziţie publică este condiţionată de decizia Autorităţii Contractante privind încetarea contractului mai sus menţionat”, se mai arăta în anunțul de licitație.
În octombrie anul trecut, cu ocazia lansării a patru licitații pentru supervizarea de lucrări pe A3, reprezentanții CNAIR ne-au explicat că contractul semnat în 2004 cu Egis pentru supervizarea lucrărilor la Autostrada Brașov – Borș urma să înceteze. „Aceste licitații au fost lansate pentru a se asigura serviiciile de supervizare pe sectoarele menționate, după finalizarea contractului cu Egis. După atribuirea contractelor pe secțiunile menționate, se va înceta contractul cu Egis, dar acest lucru se poate efectua atunci când va exista un Supervizor nou”, au transmis atunci reprezentanții CNAIR.
Valoarea contractului din 2004 cu Egis International Franta Sucursala București pentru supervizare lucrări de construcție Autostrada Brașov – Cluj – Borș este de 236,57 milioane de lei.
Pe 22 iulie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că a fost emis ordinul de începere pentru construcția secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) din Autostrada Transilvania (A3). Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lot a fost atribuit firmelor lui Dorinel Umbrărescu.
Construcția, finanțată prin PNRR, are o valoare de 680,40 milioane de lei (fără TVA) și trebuie finalizată până în anul 2024 (24 de luni).
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
