Flux-stiri

Bilanțul protestelor din Iran, în urma morții unei tinere aflate în custodia poliției, a crescut la 35 de morți, potrivit presei de stat

  • Demonstrațiile au început din cauza morții lui Mahsa Amini, o tânără reținută de poliție pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict aplicat de aceasta.
  • Cel puțin 35 de civili au fost uciși în urma represiunii de către forțele de securitate iraniene a protestelor care au izbucnit din cauza morții în detenție a lui Mahsa Amini.
  • Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.

Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, scrie The Guardian.

,,Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale’‘ , a anunşat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian.

Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate.

În Iran, cei care încalcă sharia, legea islamică, se expun la amenzi sau chiar arestare, dar în ultimele luni militanţi civici le-au încurajat pe femei să renunţe la văl, în pofida campaniei autorităţilor împotriva ,,comportamentelor imorale” .

Conform unor informaţii care au circulat online, Amini a fost arestată pentru că vălul nu stătea perfect pe cap şi erau vizibile câteva fire de păr.

Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.

The post Bilanțul protestelor din Iran, în urma morții unei tinere aflate în custodia poliției, a crescut la 35 de morți, potrivit presei de stat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *