Economice

Bugetul Cluj-Napoca în 2022 este de 434 de milioane de euro, cu doar cinci milioane de euro mai mare față de 2021

„Bugetul: 434 de milioane de euro. Ăsta-i bugetul Clujului pentru anul 2022. Acesta este bugetul general al municipiului. În comparaţie cu 2021, chiar dacă vremurile sunt grele, avem o creştere a bugetului de la 429 de milioane de euro, la 434 de milioane de euro”, a declarat Emil Boc.

El a mai spus că în privinţa veniturilor proprii, creşterea este de 10%, fapt care arată sănătatea evoluţiei economice a oraşului.

„Vestea cea mai bună este aceasta: venituri proprii; aici creşterea este de 10% şi asta este cea care arată sănătatea economiei unui oraş sau sănătatea evoluţiei economice a unei urbe. Practic, veniturile proprii cresc de la 183 de milioane de euro, la 202 milioane de euro, o creştere de 10,5%. Cea mai importantă parte din cadrul veniturilor proprii o reprezintă asta, şi anume cota defalcată din impozitul pe venit, care are o creştere de 12,42%, de la 133 la 149 de milioane de euro. Asta ce înseamnă? Că oraşul respiră pozitiv din punct de vedere economic, oraşul merge în direcţia corectă”, a subliniat primarul.

Printre altele, el a trecut în revistă o serie de obiective care vor fi finalizate în 2022, dar şi două dintre obiectivele majore ale oraşului – metroul şi centura metropolitană -, obiective care sunt în faza finală de pregătire a documentaţiilor, astfel încât apoi să fie organizate şi licitaţiile pentru execuţie.

The post Bugetul Cluj-Napoca în 2022 este de 434 de milioane de euro, cu doar cinci milioane de euro mai mare față de 2021 appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *