Flux-stiri

Cancelarul austriac Nehammer: Austria nu va lăsa Bulgaria să intre în Schengen

  • Cancelarul austriac şi ministrul său de interne reclamă faptul că Bulgaria este lăsată să apere singură graniţa sa externă a UE de aproximativ 240 km cu Turcia.
  • Cei doi oficiali austrieci mai au programate o vizită la centrul regional de coordonare al poliţiei de frontieră în apropiere de Elhovo şi, după revenirea la Sofia, o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Galab Donev.
  • În decembrie, Comisia Europeană a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele.

Nu există nicio schimbare în poziția Austriei privind aderarea Bulgariei la Schengen, a anunțat cancelarul austriac înainte de vizita sa în Bulgaria.

Karl Nehammer și ministrul de interne Gerhard Karner sosesc astăzi în Bulgaria. Aceștia au o întâlnire cu președintele Rumen Radev, cu care vor vizita împreună frontiera bulgaro-turcă.

„Atâta timp cât spațiul Schengen nu funcționează și, de exemplu, Germania efectuează controale la frontierele cu alte țări din Schengen, cum ar fi Austria, așa cum fac multe alte țări europene, nu putem extinde acest spațiu. Prin urmare, veto-ul Austriei la Schengen rămâne în vigoare până când situația se va schimba în mod fundamental”, a declarat Nehammer, citat de BTA.

Ministrul de interne Gerhard Karner exprimă o poziție similară:

„Bulgaria are nevoie de un sprijin rapid și adecvat pentru a proteja frontiera externă cu Turcia. Gardul de la granița cu Grecia poate servi drept exemplu”. Numărul mare de migranți reținuți în Austria arată că „sistemul Schengen este stricat. Atâta timp cât acest sistem și protecția frontierelor externe nu funcționează, nu poate exista nicio extindere.”

Până acum, Comisia Europeană a refuzat să furnizeze fonduri pentru ziduri, garduri şi sârmă ghimpată, dorind numai să sprijine infrastructura de la frontieră. În decembrie, Comisia a declarat că revine Bulgariei să decidă ce mijloace foloseşte pentru a-şi proteja frontierele. În prezent, agenţia europeană Frontex este reprezentată în Bulgaria de echipamente şi 137 de angajaţi, mai notează APA.

The post Cancelarul austriac Nehammer: Austria nu va lăsa Bulgaria să intre în Schengen appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *