Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de CJSU la propunerea DSP. Astfel orașul Timișoara, comunele Giroc, Dumbrăvița, Moșnița Nouă și Ghiroda rămân în stare de carantină. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, s-a araătat din nou împotriva carantinei pe care o consideră ca fiind doar pe hârtie.
Astfel, de această dată votul a fost întrunit și a fost votată continuarea carantinei. Între timp rata de infectare cu noul coronavirus a explodat la Timișoara ajungând la 8,47 la mia de locuitori.
Leontiuc Marius
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.