Flux-stiri

Câte zile libere legale vom avea în 2022? Trei vor fi în ianuarie

Zilele libere legale din 2021. Când nu vei fi obligat să mergi la birouZilele libere legale din 2021. Când nu vei fi obligat să mergi la birou

  • În 2022 vom avea 15 zile libere legale.
  • 9 dintre acestea vor fi în cursul săptămânii.
  • 5 zile libere vor fi vineri sau luni; vom avea weekend-uri prelungite.

Niciodată nu e prea devreme să îți faci planuri pentru vacanță! Așa că e bine să știi câte zile libere legale vom avea în 2022.

La anul vom avea 15 zile libere legale, dintre care 9 vor fi în timpul săptămânii de lucru. Cinci vor pica vineri sau luni, adică vom avea weekenduri prelungite. Acestea sunt: 24 ianuarie, 22 aprilie, 25 aprilie, 13 iunie, 15 august, 26 decembrie.

La începutul lui decembrie va fi cea mai scurtă săptămână de lucru: doar trei zile, cu ajutorul Sfântului Andrei și al Zilei Naționale. Așa că, dacă adaugi și concediul, te așteaptă 37 de zile libere în 2022. Zilele libere legale sunt repartizate astfel: 3 în ianuarie, 3 în aprilie, 1 în mai, 3 în iunie, 1 în august, 1 în noiembrie și 3 în decembrie

Ce zile libere legale sunt în 2022

  • 1 şi 2 ianuarie – sâmbătă şi duminică
  • 24 ianuarie (Unirea Principatelor Române) – luni
  • 22 aprilie (Vinerea Mare)
  • 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri
  • 12 şi 13 iunie (Rusalii) – duminică şi luni
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi
  • 25 şi 26 decembrie (Crăciun) – duminică şi luni

The post Câte zile libere legale vom avea în 2022? Trei vor fi în ianuarie appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *