
- E posibil ca până la sfârșitul acestui an să apară recomandarea din partea Agenției Europene a Medicamentului pentru administrarea vaccinului Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.
- În momentul de față, la Agenția Europeană a Medicamentului nu s-au depus datele științifice pentru evaluare.
- Valeriu Gheorghiță: Recomandarea noastră medicală va fi către acele grupe de copii care sunt cu boli cronice, care sunt expuse unui risc spre a face forme grave de îmbolnăvire.
E posibil ca până la sfârșitul acestui an să apară recomandarea din partea Agenției Europene a Medicamentului pentru administrarea vaccinului Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, spune coordonatorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță.
„În ceea ce privește indicația de administrare a vaccinului de la compania Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, foarte probabil că datele, din ceea ce noi știm, vor fi depuse la FBA sfârșitul lunii octombrie”, spune Valeriu Gheorghiță.
El precizează că, în momentul de față, la Agenția Europeană a Medicamentului nu s-au depus datele științifice pentru evaluare.
„Ne așteptăm ca spre finalul acestui an, probabil sfârșit de noiembrie, să fie depuse și evaluate. Deci e posibil ca până la sfârșitul acestui an să avem o recomandate din partea Agenției Europene a Medicamentului în acest sens, dar recomandarea noastră medicală va fi către acele grupe de copii care sunt cu boli cronice, care sunt expuse unui risc spre a face forme grave de îmbolnăvire”, conchide Gheorghiță.
The post Copiii între 5 și 11 ani ar putea fi vaccinați până la finalul anului. Gheorghiță: Vom recomanda imunizarea celor cu boli cronice appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



