stiinta

Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Ce faci dacă copilul tău este pretențios la mâncare? „Este ora 17:45 și tocmai ai ajuns acasă după o zi lungă de muncă. Tot ce îți dorești este un pahar de pinot și câteva episoade din serialul preferat. În bucătărie apare Sally, fiica ta de 8 ani, mereu curioasă când vine vorba de mâncare. ‘Mi-e foame, ce mâncăm la cină?’”, își începe povestea Kathleen Keller, profesoară de Științele Nutriției la Penn State (SUA). 

„Sally nu se teme să încerce nimic: savurează stridii sau soarbe cu entuziasm tăiței ramen picanți. Înainte să apuci să răspunzi, Billy, mofturosul de 4 ani, strigă din sufragerie: ‘Macaroane cu brânză!’. Meniul lui se învârte în jurul a trei opțiuni: macaroane cu brânză, nuggets de pui (doar în formă de dinozaur) și paste, dar exclusiv spaghete. Te întrebi cum au ajuns două gusturi atât de diferite în aceeași familie”, continuă cercetătoarea.

Dacă scena îți este familiară, nu ești singur. Ca neurocercetătoare specializată în nutriție și ca părinte, prof. Keller și-a petrecut o mare parte din viață încercând să înțeleagă de ce copiii aleg anumite alimente. Înțelegerea modului în care se formează preferințele alimentare îi poate ajuta pe părinți să-și învețe copiii să aprecieze o dietă variată și sănătoasă.

De ce copiii aleg unele alimente în detrimentul altora?

Sunt genele de vină pentru mofturi? Au un rol, dar explică doar o parte mică din poveste.

Oamenii se nasc cu o preferință pentru gustul dulce și cu o aversiune față de amar. Este un mecanism protector: dulcele indică surse de energie, precum fructele sau laptele matern, în timp ce amarul poate semnala toxine.

Un studiu a arătat că femeile însărcinate care au consumat capsule dulci cu morcov au avut bebeluși care zâmbeau la ecografie, în timp ce cele care au ingerat capsule amare cu kale au avut bebeluși care strâmbau din față, semn că respingerea gustului amar apare foarte devreme.

Există și gene care influențează sensibilitatea la compuși amari numiți tiouree, similari celor din legumele crucifere. Aproximativ 70% din populația SUA este sensibilă la acești compuși și, implicit, la alte gusturi amare, ceea ce poate explica de ce unii oameni evită broccoli crud, cafeaua neagră sau grepfrutul. Totuși, mulți ajung să aprecieze gusturile amare, chiar dacă la început le-au respins, dovadă fiind popularitatea berilor IPA.

O altă genă poate face ca coriandrul să aibă gust de săpun. Până la 20% dintre americani sunt sensibili la compușii aldehidici din această plantă și, din acest motiv, o evită, scrie ScienceAlert.

Ce faci dacă copilul tău este pretențios la mâncare?

Însă mediul are un rol major. Ivan Pavlov a demonstrat că animalele pot învăța să asocieze un sunet cu hrana. În anii ’80, psihologul Leann Birch a arătat că și oamenii își dezvoltă preferințele alimentare printr-un proces similar de condiționare. Așadar, ce  poți face dacă copilul tău este pretențios la mâncare?

Dacă un aliment este asociat cu experiențe plăcute (senzația de sațietate, activarea centrilor de recompensă din creier sau vocea caldă a mamei) el va fi perceput mai pozitiv. În schimb, experiențele negative, precum o durere de stomac sau pedepse de tipul „Trebuie să mănânci tot din farfurie, altfel nu ai voie la ecrane!”, pot reduce preferința pentru acel aliment.

Învățarea începe chiar înainte de naștere. Într-un studiu clasic, Julie Mennella a arătat că mamele care au băut suc de morcovi în sarcină sau în perioada alăptării au avut copii mai deschiși la cerealele cu aromă de morcov.

Pentru majoritatea copiilor, mofturile sunt o etapă temporară care se estompează odată cu vârsta școlară. Dacă cei mici cresc normal, nu este, de obicei, un motiv de îngrijorare.

Cel mai important lucru pe care îl pot face părinții este să ofere în mod repetat ocazii de a gusta alimente noi, fără presiune sau constrângere. Unii copii au nevoie de 12 sau mai multe expuneri pentru a accepta un aliment. Iar dacă astăzi refuză, există întotdeauna și un „mâine”.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?

Generația crescută cu ecrane. Avertismentul unui medic despre o criză subestimată

Psihedelicele reintră în medicina modernă: poate o singură doză de DMT să trateze depresia?

Un truc popular ar putea scădea, de fapt, calitatea somnului nostru

Articolul Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci! apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *