Yellen şi adjunctul ei, Wally Adeyemo, sunt pregătiţi pentru o agendă plină de şapte zile de întâlniri economice la nivel înalt, care au început luni, la Washington, cu liderii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale, ai Grupului celor şapte şi ai Grupului celor mai mari 20 de economii ale lumii, scrie News.ro.
Cei doi intenţionează să folosească reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale pentru a discuta despre modul în care SUA şi aliaţii săi pot lucra împreună pentru a se asigura că ţările care se bazează pe exporturile de grâu şi îngrăşăminte din Rusia şi Ucraina nu se vor confrunta cu o penurie de alimente pe scară largă din cauza războiului din Ucraina.
”Secretarul Yellen este profund îngrijorat de impactul pe care războiul nesăbuit al Rusiei îl are asupra economiei globale, inclusiv riscul de creştere a insecurităţii alimentare în ţările emergente şi în curs de dezvoltare din întreaga lume, în special în cazul în care încă se luptă să-şi revină după pandemie”, a spus un oficial al Trezoreriei. Citeşte mai departe pe News.ro.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
