Flux-stiri

Diferiți, dar împreună. Povestea unei relații între doi oameni opuși

  • Alexandra și Adam au găsit dragostea dincolo de diferențele dintre ei.
  • Psihologul Raluca Anton spune că e normal să ne îndrăgostim de ceva ce nu avem.
  • Relațiile între doi oameni opuși sunt tumultuoase și pline de intensitate.

Putem fi diferiți și totuși să ne completăm atât de bine, să fim împreună. Dragostea chiar face totul posibil. Alexandra și Adam s-au îndrăgostit de România apoi unul de celălalt. Într-o toamnă ascunsă în amintiri, se întâlnesc pe platou doi copii- neșlefuiți, răzbunători, enervant de tineri, plini de ego și egoism, vulcani de sentimente și trăiri. Pe un meleag știut de prea puțini, unde Rarăul, impunător și sobru își așează la poale cel mai de preț giuvaier- liceul militar.

„Îmi amintesc și acum prima întâlnire, de parcă a fost ieri. Îl priveam cu dispreț pentru că vorbea tare și îngâmfat și lua peste picior pe toată lumea. Nu l-am suportat o secundă, dar fiind colegi de clasă a trebuit să socializăm și am fost și parteneri la Balul Bobocilor, iar atunci s-a aprins scânteia între noi. Mi-a plăcut întotdeauna la el modul în care m-a iubit pentru că întotdeauna m-a pus pe primul loc, a avut grijă de sentimentele mele și a fost alături de mine. Acum pot aprecia calitățile lui la un alt nivel. Este un tată extraordinar”, a spus Alexandra Comisarschi.

Fiind o persoană foarte superstițioasă, Alexandra a crezut în destin dintotdeauna. Așa a trecut peste diferențele dintre ei și a pus în spatele acestuia fiecare reușită pe care au avut-o împreună, de la a ajunge la aceeași academie, la a locui în același oraș.

Primul lucru care mi-a plăcut la ea era faptul că era diferită, era gălăgioasă, era cel mai interesant om din cameră și părul ei creț pe care nu puteai să nu-l remarci. Am apreciat la ea că este o femeie puternică pentru că a trecut prin multe greutăți și tot timpul a ieșit cu capul sus. Mi-e ciudă că este atât de implicată în tot ceea ce face”, a declarat Adam Prisacaru.

Extremele se atrag, o spun și psihologii, iar Alexandra și Adam sunt dovada vie, fiind împreună. Acum împart aproape aceeași meserie și statutul de părinți.. ai Avei.

În primul rând cred că asta este normalitatea. Să ne îndrăgostim de ceva ce nu avem, ceva ce ne lipsește. Sunt rare momentele sau aproape niciodată când ne îndrăgostim de noi înșine pentru că creierul are deja lucrurile respective și atunci ne simțim atrași de cineva care este opus nouă. Ce știm este că persoanele care intră în relație cu cineva care sunt foarte diferiți de ei înșiși, relația este foarte tumultoasă, dar și lupta pentru putere este la fel de intensă”, a transmis psihologul Raluca Anton.

The post Diferiți, dar împreună. Povestea unei relații între doi oameni opuși appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *