stiinta

Dincolo de PIB: Cât mai poate crește economia pe o planetă cu resurse limitate?

La negocierile climatice Cop30 din Brazilia din anul 2025, delegații au reluat un argument familiar: pentru țările care urmăresc dezvoltarea economică, creșterea emisiilor ar fi inevitabilă. De la primele conferințe COP din anii ’90, statelor în curs de dezvoltare li s-au acordat ținte mai relaxate de reducere a emisiilor, pe fondul decalajului istoric față de economiile bogate, care s-au industrializat masiv poluând.

Datele par să confirme tensiunea dintre creștere și mediu: în 2024, PIB-ul global pe cap de locuitor a atins un nou record, la fel și emisiile anuale de carbon. Pe măsură ce obiectivele climatice sunt amânate, iar avertismentele privind depășirea unor puncte critice se intensifică, consensul privind creșterea economică permanentă începe să se fisureze.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut recent economiilor lumii să „depășească PIB-ul” ca indicator principal al progresului, avertizând că „sistemele actuale de contabilitate” împing planeta spre dezastru, potrivit The Guardian.

„Creșterea economică are un statut aproape mitic”

Poziția sa reflectă o direcție tot mai influentă în economie ,așa-numita școală „post-growth” (post-creștere), care pune o întrebare până nu demult de neconceput: poate fi rezolvată criza climatică fără a regândi modelul expansiunii continue?

Economiștii post-creștere propun alternative la PIB, care să includă costurile de mediu. Printre exemplele invocate se numără modelul „doughnut economics”, adoptat de Amsterdam, sau bugetul orientat spre bunăstare al Noii Zeelande.

„Creșterea economică are un statut aproape mitic în rândul economiștilor și politicienilor. Dar gândirea optimistă nu va rezolva criza climatică. Economia post-creștere oferă mai mult realism și mai multe opțiuni pentru prosperitatea umană. Nu este vorba despre întoarcerea în peșteri, ci despre eliberarea din închisorile noastre intelectuale”, afirmă Tim Jackson, profesor de dezvoltare durabilă la University of Surrey.

Rădăcinile curentului pot fi urmărite până la volumul „The Limits to Growth”, publicat în 1972, care avertiza, pe baza unor modele computerizate, că resursele naturale finite vor limita inevitabil expansiunea economică. Modelul „standard” anticipa un punct de inflexiune în anii 2020, atunci ccând epuizarea resurselor ar duce la scăderea producției industriale și alimentare, creșterea mortalității și declin demografic. Deși scenariile au fost intens dezbătute, cartea rămâne un reper al gândirii ecologice moderne.

„Problema nu sunt fluxurile anuale de emisii, ci acumularea lor în atmosferă”

Susținătorii „creșterii verzi” susțin că tehnologia și energia regenerabilă permit decuplarea creșterii economice de emisiile de carbon. Țări precum Marea Britanie, Franța, Germania sau SUA au raportat creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor concomitent cu reducerea emisiilor interne.

Criticii contestă însă această „decuplare”.

„Problema nu sunt fluxurile anuale de emisii, ci acumularea lor în atmosferă. Suntem foarte departe de a decupla stocul de dioxid de carbon din atmosferă de creșterea economică”, spune Peter Victor, profesor emerit la York University din Toronto.

În paralel, conceptul „limitărilor planetare” arată că șapte dintre cele nouă procese ecologice esențiale, de la schimbările climatice la acidifierea oceanelor, sunt deja depășite la nivel periculos, potrivit celei mai recente evaluări publicate în septembrie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum au ajuns mai multe roci albe bizare pe planeta Marte?

Noi dovezi arată că Marte a fost o „planetă albastră” cu mult timp în urmă

Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?

Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Articolul Dincolo de PIB: Cât mai poate crește economia pe o planetă cu resurse limitate? apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 36 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *