Flux-stiri

Discuțiile Rusia-Ucraina s-au încheiat. Negociator ucrainean: se poate ajunge la un compromis

  • O nouă sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei, în scopul unui eventual acord de încetare a confruntărilor militare, a început, marţi după-amiază, în format online.
  • Discuțiile din cursul zilei de astăzi s-au încheiat fără vreun rezultat.
  • Discuțiile vor fi reluate maine, însă nu a fost comunicată ora la care vor discuta, din nou, cele două delegații.

Rusia și Ucraina au continuat, în cursul zilei de astăzi, discuțiile privind un acord care să aducă finalul războiului. Negocierile au avut loc prin videoconferință, potrivit Reuters.

Luni, acestea au fost întrerupte de „o pauză tehnică”, iar, astăzi, discuțiile s-au încheiat fără vreun rezultat, urmând ca miercuri să fie reluate. Nu a fost comunicată ora la care vor discuta din nou cele două delegații.

„Discuțiile Rusia-Ucraina, de marți, s-au încheiat și vor fi reluate miercuri”, anunță unul dintre negociatorii ucraineni, potrivit CNN.

„Negocierile sunt dificile, dar este loc pentru compromis”, susține ucraineanul.

„Discuțiile de marți s-au încheiat și vor reîncepe miercuri”, a anunțat Mykhailo Podoliak pe Twitter.

„Vom continua mâine. Un proces de negociere foarte dificil. Sunt contradicții fundamentale. Totuși, există spațiu pentru compromis. În pauză, lucrul pe subgrupe va continua”, a explicat Podoliak.

A patra rundă a discuțiilor dintre cele două părți a început luni, după ce a negocierile au fost oprite începând de săptămâna trecută.

The post Discuțiile Rusia-Ucraina s-au încheiat. Negociator ucrainean: se poate ajunge la un compromis appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *