cultura Flux-stiri leontiuc

Eveniment marcant la Academia Română din Timișoara, conferința ÎNTOARCEREA LA BANAT SAU IEȘIREA DIN FICȚIUNE

Joi, 14 aprilie 2022, Serile Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Filialei din Timișoara a Academiei Române au fost inaugurate cu conferința ÎNTOARCEREA LA BANAT SAU IEȘIREA DIN FICȚIUNEsusținută de prof. univ. dr CRIȘU DASCĂLU

Manifestarea a fost condusă de acad. DAN DUBINĂ, președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române și a fost moderată de prof. univ. dr FLORIN DRAȘOVEAN, directorul institutului.

Domnul prof. univ. dr CRIȘU DASCĂLU s-a dedicat cercetării științifice din cadrul Academiei Române încă din anul 1964, a îndeplinit funcția de director al institutului timp de trei decenii, a publicat un număr important de cărți de specialitate, a coordonat Enciclopedia Banatului, volumele Literatura și Istoriografia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor de versuri, proză și eseuri.

Nu avem încă Marea enciclopedie română, adică o oglindă a spiritualității naționale, în care aceasta se poate recunoaște și, totodată, un scut al ei.

Proiectul Enciclopediei Banatului (coordonator general: prof. univ. dr. Crișu Dascălu), inaugurat în 2009, a fost gândit ca parte a ei. Până în prezent, au apărut primele volume: Literatura (două ediții, în 2015 și 2016) și Istoriografia (2021). În curs de elaborare sunt volumele Presa, Etnografia, Muzica și Științele sociale. Am fost informați de către Academia Română și am consemnat salutând aceste evenimente deosebit de importante pentru viața noastră culturală

Leontiuc Marius – Senior Editor






Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 202 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *