stiinta

Fumatul de canabis la bong produce poluanți de patru ori mai nocivi decât țigările

Mulți oameni cunosc pericolele fumatului pasiv de țigări, însă până acum s-a vorbit puțin de fumatul pasiv de canabis la bong.

Deși „ceața” eliminată de fumatul de canabis la bong ar putea părea inofensivă, un studiu publicat în JAMA Network Open a constatat că toți cei prezenți pot inhala poluanți atmosferici la concentrații de peste două ori limitele federale de calitate a aerului.

Cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley, au măsurat particulele fine (PM2,5) într-un cadru real în care un grup de tineri adulți au fumat canabis la bong timp de două ore într-o sufragerie obișnuită.

Un monitor de aerosoli a fost amplasat acolo unde ar putea sta un nefumător, înregistrând nivelurile de PM2,5 înainte, în timpul și după opt ședințe.

Fumatul de canabis la bong elimină particule toxice în aer

Ei au descoperit că fumatul la bong a dus la o creștere semnificativă a PM2,5 față de nivelurile de fond de cel puțin 100 de ori. În primele 15 minute de fumat, concentrațiile de PM2,5 au depășit nivelurile de calitate a aerului considerate sigure de către Environmental Protection Agency.

„Există atitudini negative față de fumatul pasiv de tutun, însă acestea nu prea există față de fumatul pasiv de canabis”, a spus autorul principal al studiului, Patton Nguyen, un igienist industrial și absolvent al UC Berkeley School of Public Health.

„Ceea ce dorim prin acest studiu este să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă că există preocupări de sănătate publică”, a adăugat Nguyen.

Expunerea pe termen lung la PM2,5, asociată cu boli pulmonare și cardiace

Particulele fine, sau PM2,5, sunt particule minuscule din aer care pot călători adânc în tractul respirator, ajungând la plămâni și afectând funcționarea acestora. Unele studii sugerează că expunerea pe termen lung la PM2,5 poate fi legată de boli pulmonare și cardiace.

Autorii studiului au spus că concentrațiile de PM2,5 din fumatul la bong au fost de cel puțin 4 ori mai mari decât concentrațiile găsite în studiile anterioare la fumatul pasiv de țigări sau narghilea.

Deși experții în sănătate spun că descoperirile sunt demne de remarcat, sunt necesare mai multe cercetări înainte de a se putea trage concluzii despre fumatul de marijuana la bong față de fumatul de tutun, deoarece cercetătorii nu au controlat cât de multă „iarbă” a fost fumată în studiu.

„Există foarte puține cercetări în acest domeniu. Acest (studiu) este unul dintre primele într-un mediu controlat”, a spus dr. Silvia Martins, profesor de epidemiologie și director al Substance Use Epidemiology Unit de la Columbia University Mailman School of Public Health.

Durează mult timp până când aerul revine la normal

Cercetătorii notează că concentrațiile de PM2,5 au avut nevoie, de asemenea, de mult timp pentru a reveni la nivelurile de dinainte de fumat. Într-o sesiune, nivelurile au rămas la mai mult de 10 ori concentrația inițială la 12 ore după ce grupul s-a oprit din fumat.

Acest lucru sugerează că oamenii care intră într-o casă la câteva ore după o sesiune de fumat la bong ar putea fi încă afectați de fumatul pasiv.

„Poate afecta sănătatea copiilor care se află în apropiere sau a altor persoane în moduri destul de serioase. Trebuie să conștientizăm asta”, a spus autorul Katharine Hammond, profesor la UC Berkeley School of Public Health.

Deși consumul recreațional de canabis este perceput de unii ca fiind un mod inofensiv de a-și petrece timpul, Hammond și Nguyen spun că niciun nivel de toxine și poluanți ai aerului din fumul de canabis nu este considerat sigur.

Fumatul pasiv de canabis la bong îi poate afecta pe nefumători

„Există expuneri potențiale la concentrații mari de toxine și aceste toxine sunt asociate cu efecte negative asupra sănătății. Trebuie să fim conștienți de faptul că nefumătorii prezenți pot fi expuși”, a spus Nguyen, scrie Medical Xpress.

Ferestrele și ușile au fost închise pe tot parcursul studiului, dar el spune că cercetările viitoare vor analiza modul în care ventilația joacă un rol în expunerea la PM2,5 de la fumul de canabis.

De asemenea, el intenționează să publice date suplimentare din același studiu, care au măsurat alte substanțe chimice dăunătoare și cancerigene din fumatul pasiv de canabis la bong.

„Slujba noastră ca oameni de știință este să publicăm aceste informații imparțiale pentru a ajuta la informarea publicului. Ceea ce trebuie să reținem este că fumatul pasiv de canabis nu este sigur și percepțiile publice ale oamenilor ar trebui să țină cont de asta”, a spus Nguyen.

Vă recomandăm să citiți și:

Vești proaste! Consumul moderat de alcool nu este benefic pentru inimă

„Elixirul tinereții” este de fapt un acid. Cum ne menține creierul tânăr?

Dieta ketogenică poate spori eficiența medicamentelor pentru bolnavii de cancer pancreatic

De ce sunt unele persoane plictisitoare? Răspunsul este unul dureros

Articolul Fumatul de canabis la bong produce poluanți de patru ori mai nocivi decât țigările apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *