Conform noilor prognoze publicate miercuri de Ministerul Economiei, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să înregistreze în acest an un avans de 2,2%, faţă de prognoza de 3,6% publicată în luna ianuarie, urmând să accelereze uşor la 2,5% în 2023, faţă de un avans de 2,3% cât estima la începutul anului.
Pe de altă parte, prognoza de inflaţie pentru acest an a fost revizuită semnificativ în sus, până la 6,1%, de la 3,3% cât se preconiza în ianuarie, urmând ca avansul preţurilor de consum să revină la un nivel mai sănătos de 2,8% în 2023.
„După doi ani de pandemie de coronavirus, războiul Rusiei (împotriva Ucrainei) creează o nouă povară”, a declarat miercuri ministrul german al Economiei, Robert Habeck (foto), într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, Germania plăteşte preţul pentru susţinerea Ucrainei. „Trebuie să fim pregătiţi să plătim acest preţ”, a adăugat Robert Habeck.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, şi principalele institute economice din Germania, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen), şi-au revizuit estimările privind avansul economiei germane în acest an, până la 2,7%, faţă de 4,8% prognozat anterior, pentru ca în 2023 să înregistreze o creştere de 3,1%. Însă institutele economice au dat publicităţii şi un scenariu negativ, în care ar exista o întrerupere bruscă a livrărilor de energie din Rusia, situaţie în care economia Germaniei ar înregistra un avans de 1,9% în acest an şi o contracţie de 2,2% în 2023. Potrivit estimărilor institutelor, în situaţia îngheţării livrărilor de gaze, pierderile economice cumulate pentru 2022 şi 2023 ar putea să se ridice la aproximativ 220 miliarde de euro, echivalentul a peste 6,5% din producţia economică.
Cu o creştere de 2,8% în 2021, prima economie europeană a înregistrat o performanţă mai modestă decât vecinii europeni, din cauza penuriei de componente şi materii prime. Aceasta după ce pandemia de Covid-19 a provocat o recesiune de 4,6% în 2020.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
