„Cu permisiunea dumneavoastră aş vrea doar să mai reamintesc contribuabililor persoane fizice că 25 mai este ultima zi de depunere a declaraţiei unice 212. Avem depuse până acum este 530.000 de declaraţii. Noi ne aşteptăm să fie undeva în jur de 800.000. Este o declaraţie pe care persoanele fizice trebuie să o depună anual. Sper ca gradul de depunere să fie foarte mare şi îmi doresc bineînţeles şi ca gradul de conformare voluntară la plată în cazul peroanelor fizice să depăşească aşteptările noastre. Dacă anul trecut am încasat undeva la 1,5 miliarde ca urmare a acestei declaraţii 212, sperăm ca anul acesta să depăşim 2 miliarde de lei”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.
Potrivit unui comunicat al ANAF, declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Totodată, ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
De asemenea, formularul poate fi depus şi în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).
În plus, pe pagina de Facebook a ANAF şi pe canalul de YouTube vor fi publicate modele de completare a DU.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
